Iar acum asistăm la ultimele reverberaţii mediatice ale personajului nostru care, fără a-şi da seama, îşi dezvăluie în public nu neapărat caracterul frust, dintr-o bucată, cât alte elemente ale personalităţii sale care-l aşază definitiv între non-modele. Evoluţia şi involuţia sa se suprapun, din păcate, peste un anume tip de politică dâmboviţeană, cândva cu mare priză la public, dar ale cărei limite au devenit tot mai detestabile. De demonstrat.
Cine este sau mai degrabă cine era Traian Băsescu? E fostul preşedinte al României într-un deceniu de tranziţie. O tranziţie spre ceva ce nici noi nu am prea ştiut, dar nici el, din cât se vede. O figură de politician atipic, lipsit complet de coerenţă şi doctrină, cu o ideologie aproximativă şi schimbătoare după cum bate vântul, dotat cu limbaj adesea agresiv-argotic, şmecher-marinăresc, cu meşă la începutul carierei, mic de statură, îmbrăcat mai ales anapoda, cu tricou vărgat, dar mereu gata să dea duşmanului un cap în gură, să-i umple botul de sânge… O repetă el însuşi cu mare satisfacţie.
Nu voi vorbi despre chefuri cu whisky şi aventurism muieratic, deşi devine ironic adesea afirmând că, odată ajuns prin porturile lumii, se ducea puşcă spre bibliotecă. Fiindcă vorbeşte el însuşi, încurajat de galeria de aplaudaci care-i ţin isonul, aşa cum o fac şi destui jurnalişti în pană de subiecte, întrucât personajul nostru le mai asigură ceva vizibilitate.
Aparent, prin atacuri verbale la adresa competitorilor şi mai cu seamă a propriilor colegi, şi-a făcut loc singur, îmbrâncind, la figurat, în stânga şi în dreapta, arma sa letală fiind cuvântul, expresia groasă şi remanentă, cu priză la un anume public. Ajuns fără cine ştie ce eforturi primar al Capitalei, a devenit o speranţă: într-o vreme când PSD era de neclintit, iar opoziţia nu era în stare să ridice un personaj de anvergură, ochii unor intelectuali celebri şi ai unor jurnalişti în vogă s-au îndreptat către Traian Băsescu, iar acesta a început să crească în sondaje.
Aşadar nu nişte merite extraordinare, nu nişte competenţe ieşite din comun l-au impus electoratului român, ci oportunismul unei prese care a vrut cu obstinaţie să creeze o alternativă la PSD şi Adrian Năstase, văzut ca simbol al corupţiei şi al ipocriziei, percepţie neschimbată nici acum.
Pentru a-i înţelege de la început stilul de joc politic, să ne amintim două momente semnificative, fără de care evoluţia sa ar fi fost imposibilă:
- „Petre, eşti cel mai bun!”, e vorba de şeful PD. Prin mişcări de culise şi lovituri pe la spate, Petre Roman a fost înlăturat de la conducerea propriului partid, după care steaua sa a început să pălească. I-a luat locul, fără regrete sau complexe, Traian Băsescu, ale cărui pretenţii au crescut peste noapte.
- „Dragă Stolo”, virtualul candidat la preşedinţie, nu reuşea să treacă de 9% în septembrie-octombrie 2004, anticipându-se cu claritate pierderea alegerilor. Scena creată într-o sâmbătă la TV prin care „grav bolnavul incurabil” Theodor Stolojan se retrage în favoarea lui T. Băsescu constituie un fel de Deus ex machina (Dumnezeu dintr-o maşinărie!): lacrimi, emoţii populare la TV, dar şoc şi groază la PSD: „marinarul” a dat lovitura vieţii. După care câştigarea primului mandat la Cotroceni a venit ca o urmare firească. De atunci social-democraţii se tem de emoţii publice ca diavolul de tămâie, mai ales după ce Mircea Geoană, Victor Ponta… au încurcat-o cam la fel.
Nu ştiu în ce măsură şi-a dorit sau nu, dar T. Băsescu a rezolvat două lucruri: a pus PSD la punct şi a dat aripi Justiţiei. Ultimul nu-i va fi iertat şi nici nu şi-l va ierta veci-pururi: protejata sa, Elena Udrea, câţiva dintre colaboratorii apropiaţi, inclusiv fratele şi ginerele, au primit condamnări. Şi nici el însuşi nu se simte în siguranţă. Alţi apropiaţi semnează zilnic condica la procuratură şi judecătorii.
Acum, în ideea de a înfricoşa justiţia, o atacă disperat, făcându-şi ferfeniţă bruma de imagine publică şi credibilitate de care mai beneficia. Uşor şi pe nesimţite, modelul său politic a devenit un antimodel de la care eu, cel puţin, nu mai aştept absolut nimic.
Comentarii