Cum stăm cu logica (politică)?

De 10 ani România se socoteşte nedreptăţită de către UE, CE… Nimic nou, veţi spune. Şi alte ţări se socotesc la fel, motivele fiind însă diferite. Şi multe. Pentru noi importante sunt nu relaţiile economice cu partenerii de afaceri europeni, nici achiziţia de know-how, tehnologii moderne în domenii vitale ca administraţie, educaţie, sănătate, ci admiterea în spaţiul Schengen şi MCV (Mecanism de cooperare şi verificare), iar din MCV e vizibilă percepţia Occidentului că Parlamentul şi Guvernul nostru doar mimează lupta cu corupţia ori şi mai rău.

Nu ştiu dacă mânia discursivă a politicienilor noştri mai mari şi mai mici e reală şi nu mimată. Li se pare lor că dă bine la imagine. Dar ceea ce ştiu sigur e că e lipsită de logică: MCV reproşează Camerei Deputaţilor şi Senatului că multor parlamentari, de azi şi de ieri, nu li s-a ridicat imunitatea pentru a putea fi cercetaţi de justiţie. Nu e lipsit de interes să spunem că imunitatea se referă la declaraţii politice şi nu la corupţie, furt…

Lipsa logicii e vizibilă în răspunsul înalţilor lideri: e dreptul parlamentarilor să voteze după cum le dictează conştiinţa, ceea ce e normal. Numai că în nicio altă ţară europeană conştiinţa parlamentarilor nu le mai dictează să-şi salveze colegii de justiţie, iar observaţia nu dă nimănui frisoane. Se înţelege de aici că unii cetăţeni sunt mai „egali” decât alţii, pot fi oricât de hoţi şi corupţi, că nu păţesc nimic.

Or asta înseamnă că de fapt dorinţa de a intra în spaţiul Schengen e doar mimată, fiindcă acolo fiecare răspunde prompt pentru faptele sale. Şi, pe cale de consecinţă, supărarea împotriva Olandei, Finlandei…, în spatele cărora se aliniază imediat la vot şi ceilalţi, e şi ea doar mimată sau fără obiect: adică noi nu vrem să facem niciun singur pas spre admitere, ci aşteptăm să primim de-a gata ce credem noi că ni se cuvine.

Dar la fel de bine aşteaptă şi ei să ne asumăm în clar anticorupţia, să legiferăm inteligent pentru stoparea hoţiilor şi a şmecheriilor cu bani publici, doar nu o facem pentru alţii. Iar Guvernul şi Parlamentul, politicienii şi partidele să sprijine cinstit efortul justiţiarilor de a instaura statul de drept, domnia legii, aşa cum se întâmplă în toate statele democratice. La noi de ce nu e posibil?

Şi pentru că admiterea în spaţiul Schengen e legată de MCV, liderii actualei majorităţi acuză UE de discriminare, de ţinere voită pe margine a României, aducând în discuţie scenarii dintre cele mai inepte: Soros şi multinaţionalele, capitalul străin şi oculta mondială. Iar câteva posturi TV ne atacă zilnic bunul-simţ înroşind concomitent şi ecranele cu breaking-news pe aceste teme.

Observaţia corectă a fostului premier tehnocrat, că dacă n-ar fi fost celebra OUG 13, acum eram foarte aproape de obiectivul nostru, a transformat mânia marilor noştri lideri în turbare, iar contradicţiile din declaraţiile ocazionate de vizita vicelui european, Frans Timmermans, vin să demonstreze tocmai acest lucru. Căci scopul vizitei sale a fost unul simplu: actuala putere să-şi asume nu doar în vorbe bătălia cu corupţia.

Afirm că-şi asumă doar în vorbe fiindcă autorii OUG 13 îşi continuă nestingheriţi demersul pentru salvarea celor cu dosare penale prin intermediul unei legi a graţierii şi prin dezincriminarea unor infracţiuni precum abuzul şi conflictul de interese sau prin acuzaţii asupra procurorilor care cică distrug cariere de oameni cinstiţi, adică politicieni. Or erorile din dosare şi insuccesele în faţa instanţelor sunt de câteva ori mai mici la noi decât în Franţa, e.g. Şi atunci ce suport au acuzaţiile?

De unde vine lipsa de logică? Din proasta structurare a politicii româneşti apropo de interesul naţional şi din lipsa de convergenţă între obiectivele diriguitorilor noştri şi ale UE, ale celorlalte ţări membre. Din aroganţă, copiată după state ca Polonia şi Ungaria, conducătorii noştri folosesc ameninţări la adresa staffului CE care ar fi obligată să ne accepte aşa cum suntem. Or UE înseamnă democraţie şi forţa dreptului, nicidecum dictat, nicidecum salvarea corupţilor.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: