Ce ne spuse… Iepuraşul

„Tradiţii de Paşte la români” (sau „Cum sărbătoresc românii Paştele în 2017”) s-a intitulat o cercetare a IRES dinaintea sărbătorilor pascale, a cărei concluzie, astfel (şi tendenţios?!) enunţată de realizatori fiind „Din totalul participanţilor la sondaj, 98% spun că obişnuiesc să sărbătorească Paştele, dar, cu toate acestea, doar 87% dintre ei ştiu ce anume sărbătoresc creştinii de Paşte”. Încercând să aflăm, din raportul detaliat, cum s-a ajuns la aceste rezultate, am văzut că prima întrebare se referea la direcţie, dacă „lucrurile” (plus, s-ar înţelege, fiinţele, fenomenele naturale şi cele sociale etc.) din ţară „merg” într-o direcţie sau alta (adică bună ori greşită); şi… m-am liniştit citind pe graficul de acolo că 60% dintre respondenţi au zis că direcţia e greşită. Cum altfel?! De aici, mai departe, într-o idee, mi se pare (relativ…) puţin relevant că, spre o pildă, 7% dintre români declarau că vor merge „la udat”. M-am străduit să înţeleg de aici că respectivii vor fi fost tineri maghiari (sau ardeleni asimilaţi), necăsătoriţi, într-o proporţie menită să-i îmbujoreze de plăcere pe cei care contorizează speranţele de vot ale UDMR. Cum, de asemenea, mi s-a părut puţin relevant că peste 90% dintre respondenţi declarau că vor sta la casele lor, pe care doar unii aveau de gând să le părăsească pentru a face vizite rudelor apropiate şi naşilor. Deoarece, dacă ar fi fost astfel, s-ar fi contrazis declaraţiile celor care susţin şi impun turismul pascal, conform cărora pensiuni şi hoteluri au fost 99% pline. Însă dacă e vorba despre eventuale contraziceri, doar Iepuraşul poate să fie vinovat, că are, de la an la an, urechile tot mai lungi. Aşadar, nici n-ar fi de mirare dacă, peste un an ori doi, o întrebare pusă de inşi pricepuţi să vizeze tocmai urechile dumisale. Fac pariu că vor ieşi în creştere, ca în aceste zile apele Dunării la Baziaş, aidoma preţului pielii ursului din pădure. Probabil, constantă va rămâne doar direcţia în care o iau lucrurile.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: