Deputatul Ioan Bălan, în Parlament, către ministrul Educaţiei:

Mediul de afaceri sucevean cere o mai strânsă legătură între sistemul de învăţământ, calificarea absolvenţilor şi nevoile pieţei

Deputatul PNL de Suceava Ioan Bălan a solicitat, marţi, ministrului Educaţiei, Pavel Năstase, să precizeze cifra de şcolarizare pentru judeţul Suceava ţinând cont de cererile mediului de afaceri sucevean, dar şi de situaţia privind autorizarea şcolilor din judeţ.

Într-o întrebare adresată în Parlament ministrului Educaţiei, Ioan Bălan arată că, de curând, Guvernul României a aprobat cifrele de şcolarizare aferente anului şcolar 2017-2018, pentru învăţământul preuniversitar de stat, cifre care se încadrează în trendul de scădere din ultimii douăzeci şi şapte de ani. „Acest act normativ este, în fapt, momentul prin care Ministerul Educaţiei Naţionale demarează pregătirile pentru o mai bună organizare a anului şcolar viitor, pornindu-se de la numărul de elevi şi distribuţia geografică a acestora, în vederea dimensionării corecte a resurselor umane şi materiale necesare” a explicat deputatul sucevean.

El a arătat însă că, din păcate, de la demararea anului şcolar 2016­2017 nu s­au început niciun fel de lucrări de investiţii care să conducă la îndeplinirea condiţiilor de autorizare sanitară a unităţilor de învăţământ preuniversitar şi nici investiţii privind protecţia şi autorizarea împotriva incendiilor.

Deputatul menţionează că MDRAPFE a fost abilitat să continue Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), prin extinderea acestuia, la o etapă care să cuprindă şi altă categorie de investiţii, respectiv construirea, modernizarea şi reabilitarea de şcoli, grădiniţe şi creşe la nivel naţional, iar ministrul Sevil Shhaideh a declarat că au fost depuse proiecte care exced cu mult fondurile aferente acestei etape a PNDL, urmând să se procedeze la o „ierarhizare/ prioritizare a proiectelor” .

În condiţiile în care cea mai importantă componentă a acestui program este legată de construirea/ modernizarea/ reabilitarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, iar la nivel naţional încă mai există peste 1.000 de unităţi şcolare care nu îndeplinesc condiţiile minimale de funcţionare şi nu au obţinut autorizaţiile obligatorii de funcţionare, Ioan Bălan îi solicită ministrului să explice în ce mod şi cu ce pârghii va acorda Ministerul Educaţiei Naţionale asistenţă tehnică pentru prioritizarea proiectelor pe care şi le-a propus MDRAPFE prin PNDL.

Totodată, el cere ministrului să spună şi care este contribuţia MEN pentru ca investiţiile derulate să ajungă acolo unde este nevoie urgentă de intervenţie publică.

Mai mult, deputatul liberal solicită ca ministrul să precizeze câte unităţi şcolare din învăţământul preuniversitar nu deţin în prezent autorizaţii obligatorii de funcţionare în judeţul Suceava şi câte vor continua să înceapă noul an şcolar 2017­2018 în aceleaşi condiţii, respectiv fără autorizările obligatorii.

Deputatul mai cere ca ministrul să menţioneze şi care este numărul de locuri pentru învăţământul profesional (cifra de şcolarizare) pentru anul 2017-2018 în judeţul Suceava, cunoscându-se solicitările imperioase ale mediului de afaceri din judeţ pentru a crea o mai strânsă legătură între sistemul de învăţământ, calificarea absolvenţilor şi nevoile pieţei muncii. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: