„Bullying”, termen nou pentru apucături vechi şi periculoase

 > IPJ Suceava şi Şcoala „Miron Costin” au devenit parteneri într-un proiect educaţional ce promovează toleranţa

 Sute de elevi ai Şcolii Gimnaziale „Miron Costin” din municipiul Suceava au participat, în perioada martie-aprilie, la un proiect desfăşurat în parteneriat cu Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii al IPJ Suceava, intitulat „Fără ură, cu toleranţă”.

Mulţi dintre elevi au auzit, cu această ocazie, pentru prima dată, de „bullying” (în limba română, hărţuire, intimidare, bruscare etc. – n. red.). Au aflat că, mai nou, aşa se numesc situaţiile repetitive cu grade mai mici sau mai mari de agresivitate, în care se pot afla deopotrivă ca martori, victime sau direct iniţiatori. Acestea pot fi şicane zilnice între colegi, bârfe, „miştouri”, ameninţări şi chiar violenţe, situaţii în care unul dintre elevi se transformă într-un „asupritor” faţă de altul mai emotiv, mai slab.

Aceste situaţii, vechi de altfel, peste care se trece uneori cu prea multă lejeritate, pot avea efecte grave asupra echilibrului emoţional al copiilor, asupra vieţii lor sociale, a capacităţii lor de învăţare, le pot modifica negativ comportamentul şi dezvoltarea ulterioară ca adult.

Bullying la şcoală, dar şi pe net

Bullying”-ul este în general caracterizat ca un comportament agresiv intenţionat, care este menit să provoace disconfort sau durere, implică un dezechilibru de putere şi tărie între agresor şi victimă şi se manifestă repetitiv, regulat. Poate lua diverse forme, de la tachinare, zvonuri sau minciuni despre persoana vizată, excluderea dintr-un grup, ameninţare şi până la agresiune fizică.

 Atunci când acest fenomen se întâmplă prin intermediul dispozitivelor tehnologice, acesta poartă denumirea de cyberbullying” a menţionat comisar de poliţie Ionuţ Epureanu, purtător de cuvânt al IPJ Suceava.

Pe durata proiectului, elevii Şcolii „Miron Costin” au participat la activităţi interactive şi concursuri cu tematică preventivă, dobândind cunoştinţele necesare prevenirii unor situaţii de risc victimal în lumea virtuală.

În cadrul şedinţelor cu părinţii s-a discutat despre necesitatea supravegherii permanente a comportamentului copiilor şi sesizarea de îndată a oricăror modificări comportamentale.

 Părinţilor le-au fost oferite şi soluţii tehnice de control parental a dispozitivelor electronice, putând gestiona accesul copiilor sub aspectul timpului petrecut pe reţelele de socializare şi a conţinutului site-urilor accesate.

Trei din zece copii, în România, sunt ameninţaţi de colegi cu bătaia sau lovirea

Potrivit unui studiu naţional despre „fenomenul de bullying”, realizat de organizaţia „Salvaţi Copiii” în 2016, exemplificat şi de Poliţia Suceava, în şcolile din România, în mod repetat, trei din zece copii sunt excluşi din grupul de colegi, tot trei din zece copii sunt ameninţaţi cu bătaia sau lovirea de către colegi, iar unu din patru copii a fost umilit în faţa colegilor.

73% din copii au fost martorii unei situaţii de bullying în mediul şcolar, 58% au asistat la situaţii de bullying în propria clasă, 46% în grupul de prieteni, iar 69% în mediul online.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: