„Hora Bucovinei” se va organiza cu un concept nou

Preşedintele CJ Gheorghe Flutur: Hora nu va fi pe scenă, ci în mulţime

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunţat că în acest an „Hora Bucovinei” se va desfăşura în Tabăra Bucşoaia din oraşul Frasin cu un concept nou, de spectacol interactiv.

El a precizat că evenimentul „Hora Bucovinei” se va organiza în data de 14 mai, la Frasin.

„E un eveniment la care am fost iniţiator. Vom organiza «Hora Bucovinei» cu un concept nou” a spus Flutur.

El a menţionat că speră să vină foarte multă lume la această întâlnire frumoasă a portului popular: „Hora nu va fi pe scenă, ci în mulţime. Nu dorim să fie doar un simplu spectacol la care să privească 30.000 de oameni. (…) Va fi un spectacol interactiv”.

Zeci de mii de persoane participă, anual, la Bucşoaia, la „Hora Bucovinei”, manifestare ce marchează urcatul oilor la munte, manifestare iniţiată în anul 2008 de Gheorghe Flutur.

Proiectul „Hora Bucovinei” a fost finanţat în 2011 cu fonduri europene prin POR, obiectivul său fiind creşterea gradului de atractivitate a judeţului Suceava, promovarea produsului specific „Hora Bucovinei” prin organizarea unui eveniment cu impact turistic necesar elaborării brandului naţional de „Hora Bucovinei”, în vederea dezvoltării turistice şi a stimulării economice a judeţului.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: