UE e o patrie mai mare?

Comportamentul cetăţenilor români de acasă faţă de Uniunea Europeană e unul timid, plin de necunoscute şi incertitudini, iar explicaţiile, încurajările diriguitorilor noştri lipsesc cu desăvârşire, poate fiindcă nici ei nu au o percepţie, o proiecţie foarte clare asupra viitorului comun. În aceste condiţii, ar fi rolul presei să ajute, numai că, angrenată într-o bătălie politică internă de sumă nulă şi pentru menţinerea ratingului, subiectul lipsit de atractivitate al apartenenţei la Europa este tratat cu neglijenţă.

Când s-a pus problema aderării noastre la structurile UE, politicienii ne-au momit cu o mulţime de avantaje, perioada post-aderare fiind numai lapte şi miere. Nicio vorbă despre contribuţia românească la noua construcţie, în afara tradiţiilor şi a originalităţii unui spaţiu răsăritean „aflat în calea tuturor răutăţilor” istoriei.

De aceea nu e de mirare că după un deceniu de UE cetăţenii noştri, în marea lor majoritate, nu simt apartenenţa la spaţiul comun european. În schimb, segmentul cel mai activ al populaţiei, alcătuit din tineri şi maturi înalt sau mai puţin calificaţi, dar dornici să se realizeze într-o societate dreaptă, concurenţială, a pornit cu un curaj extraordinar în cucerirea pieţei occidentale a muncii libere şi a reuşit. Mă mândresc cu miile de profesori integraţi cu rezultate excepţionale în cele mai prestigioase universităţi şi instituţii de cercetare apusene, cu miile de ingineri, medici, informaticieni români pentru care vesticii au numai cuvinte de laudă, dar despre care noi înşine vorbim prea puţin. Da, suntem o forţă în Europa, iar cele peste 40 de procente din totalul managerilor IT sunt grăitoare.

Ce mă încurcă, însă, e altceva: aşa cum au reuşit ei să se integreze în ţările hiperdezvoltate economic, ar fi putut să reuşească şi în România, dar nicio formaţiune politică, nici Parlament, nici Guvern nu s-au preocupat decât electoral de valori, de viitorul nostru economic, industrial, cultural, de crearea unor condiţii favorabile pentru cele aproape 4 milioane de oameni plecaţi, deşi ei reprezintă o forţă de muncă redutabilă, iar o ţară în plin proces de modernizare ar fi avut nevoie de ei ca de aer şi apă.

Nu cred că astfel de proiecte-utopii mai sunt de actualitate. În fond, este vorba de cerere şi ofertă, iar atunci când oferta va deveni convenabilă cu siguranţă se vor întoarce. Nu toţi, ci doar aceia care nu au renunţat definitiv la cetăţenia românească.

Şi mai este un aspect: cei plecaţi îşi pot iubi ţara şi de a colo. O pot reprezenta cu cinste şi demnitate. Problema este mai puţin a lor, a acelora deja integraţi în Europa, cât a noastră. Până în 1989 ni se spunea că patria este aici acasă, iar acum observăm că noţiunea de patrie îşi lărgeşte sensul: facem parte cu drepturi aproape depline, dacă ar fi Schengen şi euro, dintr-o construcţie europeană alături de alte 27 state. Avem un teritoriu comun, dar avem limbi diferite şi, totuşi, culturi, tradiţii cu multe elemente comune. Şi dacă nu suntem fraţi cu germanii, francezii, italienii, spaniolii…, dacă UE nu este patrie, căci nu este, atunci ce este?

Culmea-i că nici la vârful UE nu s-a gândit nimeni la aceste lucruri cu ocazia aniversării a 60 de ani şi a reînnoirii Tratatului de la Roma. Or o astfel de construcţie superstatală ar avea nevoie, pe lângă steagul albastru cu stele aurii şi binecuvântarea papei Francisc, de un imaginar simbolic şi aderent, numai a acţiona împreună, în aceeaşi direcţie, viitor comun, unitate şi solidaritate între noi, concepte greu de asimilat de omul de rând, mi se par mult prea puţin.

O soluţie pentru perceperea spaţiului comun ar fi să luăm exemplul celorlalte popoare europene care se simt acasă oriunde în UE. Numai că marea majoritate a cetăţenilor noştri nu dispune nici măcar de preţul biletului până la Bruxelles, darmite să-şi permită un sejur.

O soluţie şi mai la îndemână ar fi ca „fraţii”(?) noştri europeni să ne fie musafiri, ca să vedem că sunt la fel ca noi, cu bucurii şi necazuri, că hainele, obiceiule şi mâncarea lor nu diferă prea mult de ale noastre, că scumpii lor copii învaţă şi se joacă la fel… Dar cine se mai gândeşte la aşa ceva?

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: