Pe data de 14 martie, la Siret a sosit Max Ronge (Maximilian von Ronda), şeful serviciilor secrete austro-ungare, însoţit de maiorul Eduard Fischer, şeful serviciilor secrete şi al jandarmeriei din Bucovina. După ce a ascultat rapoartele prefectului, primarului, şefului jandarmeriei şi al serviciilor secrete locale, Max Ronge a cerut să fie trimise iscoade dincolo de graniţă, pentru a afla ce se întâmpla. Pentru această misiune au fost aleşi trei gimnazişti evrei, care cunoşteau limba română: Josef Katz, Siegmund Last şi Mayer Winkler. Aceştia, după ce au trecut graniţa ca şi cum ar fi traversat o stradă din oraş, au ajuns în satul Verpolea. Aici au găsit o mare agitaţie. Răsculaţii îi alungaseră pe preot şi învăţător şi se certau pentru rachiul aflat în butoaiele din magazia velniţei. Agitatorul Vasile Ţurcanu, care s-a pripăşit în zonă ca şi Mr. Ralph, îi îndemna pe răzvrătiţi să-şi ia rachiu pentru Paştele care se apropia, iar restul să-l verse. Negustorul evreu din Siret, Berl Wiegler, îi îndemna pe răzvrătiţi să transporte butoaiele de rachiu peste graniţă în mahalaua Ruina, pentru a fi comercializate la Siret. Până la urmă, verpolenii l-au ascultat pe Ţurcanu şi, după ce şi-au făcut rezerve pentru sărbători, au vărsat butoaiele de rachiu pe jos. După o discuţie cu Vasile Ţurcanu, cei trei gimnazişti s-au întors acasă şi i-au povestit lui Max Ronge ce au văzut în satul Verpolea, transmiţându-i şi un mesaj din partea lui Vasile Ţurcanu. Ei au mai spus că Ţurcanu a împărţit capilor răzmeriţei pistoale aduse din Siret de Wiegler.
A doua zi, cei trei gimnazişti au trecut graniţa mai jos de vama de la Mihăileni, sărind peste Pârâul Molniţa. La Mihăileni era linişte, vama era deschisă, iar locuinţele evreilor fugiţi erau intacte, fiind păzite de autorităţi. După două ore de şedere în Mihăileni gimnaziştii-cercetaşi s-au întors acasă.
Şi parohul greco-catolic Klementy Zlepko, impresionat de evenimentele din oraş, a însemnat în cronica parohiei: „…17 martie 1907, masacrul evreilor la graniţa românească de către ţărani…”.
În realitate, armata a trecut la înăbuşirea răscoalei. Capii răscoalei au primit ordinul să se îndrepte spre Dorohoi. În drumul lor spre Dorohoi, răsculaţii au fost atacaţi de armată. Cei ce s-au împotrivit au fost executaţi, iar cei mai mulţi s-au împrăştiat pe la casele lor. Armata a ocupat toate satele de la graniţă şi a început să-i ancheteze pe cei reţinuţi. Agitatorul Vasile Ţurcanu trecuse graniţa şi se ascundea în lunca Siretului.
Pe data de 19 martie, cei trei gimnazişti au fost trimişi din nou la Verpolea unde au găsit linişte, locuitorii fiind zăvorâţi în casele lor, iar pe străzi zăceau cadavre. Speriaţi de cele văzute, gimnaziştii s-au întors acasă şi au povestit „Excelenţei Sale” cele văzute în satul Verpolea. După ce s-au odihnit puţin, ei au fost trimişi la Mihăileni, dar nu au putut trece graniţa pentru a ajunge acolo, deoarece localitatea era păzită cu străşnicie de armată. Orice tentativă de trecere frauduloasă a graniţei se termina cu împuşcături, iar vama era închisă.
După ce au primit rapoartele despre situaţia din Mihăileni, Max Ronge, Eduard Fischer şi Mr. Ralf au părăsit în grabă Siretul. Astfel, operaţiunea „Brenende Dorfer” s-a terminat, iar răscoala provocată de serviciile secrete austro-ungare a fost înăbuşită de armată. Gimnazistul Josef Katz a primit sarcina de a aduce mâncare şi haine fugarului Vasile Ţurcanu, iar peste o săptămână l-a condus din lunca Siretului pe moşia Adlersberg, unde a stat până ce lucrurile s-au liniştit ca apoi să plece pe alte meleaguri pentru a propovădui profeţiile lui Marx şi Engels despre „Paradisul Roşu”.
În anul următor, protagoniştii operaţiunii au fost recompensaţi de autorităţi şi organizaţiile oculte din care au făcut parte. Astfel, ziarul „Românul” publică în nr. 15/6 decembrie 1908 în articolul „Morala guvernamentală” lista celor decoraţi de împăratul Franz Josef, cu prilejul a împlinirii a 60 ani de domnie. Pe această listă apare şi numele primarului Franz Rudolf Beill, care a fost decorat cu „Crucea de Aur cu coroană”, pentru merite deosebite în serviciul monarhiei, şi numele lui Marcu (Mochie) Fischer, fratele lui Aizic Fischer, care a fost decorat cu „Ordinul Coroana de Fier” clasa a III-a. Acelaşi ziar îi informează pe cititorii săi despre personalitatea lui Marcu Fischer: „Acest Marcu Fischer a exploatat economiceşte întreaga ţară a Moldovei şi-a luat-o în timpul revoltei ţărăneşti din România, pentru a scăpa de furia dezlănţuită a poporului înşelat, la fugă peste frontiere aşezându-se la noi în Bucovina. Averea imensă este plătită cu sângele a sute şi mii de existenţe nenorocite. Circulă zvonuri că acest evreu a ucis un tânăr pe numele Bizuc şi a fost întemniţat între anii 1887 şi 1888, adică 6 luni…”
Tinerii gimnazişti au ajuns personalităţi importante în mişcarea comunistă, iar, după decesul lor, au ocupat locuri de cinste în mitologia iudeo-comunistă, iar unul din ei a ajuns iluminat.
Cât despre corpul de iluminat supranumit „Gazlampa lui Beill”, acesta a funcţionat cu gaz până în anul 1910, iar după această dată, cu energie electrică. Acest simbol al mişcării comuniste internaţionale a dăinuit în Piaţa Republicii din Siret, nebăgat în seamă până în anul 1965, când o întâmplare hazlie l-a scos din uitare. Se povesteşte că, în primăvara anului 1965, măcelarul I.D. a ieşit turmentat din restaurantul Moldova şi s-a îndreptat împleticindu-se spre casă. În drumul său s-a oprit lângă Gazlampa lui Beill, care nu lumina. Văzând că piaţa este pustie, măcelarul a început să urineze pe stâlpul de metal. În momentul în care urina a atins stâlpul, măcelarul a fost electrocutat. Îngrozit de şocul electric, cu pârul vâlvoi, el a fugit urlând cât îl ţineau bojocii spre casă. Iată că măcelarul siretean, asemenea unui personaj a lui Jaroslav Hašek, presat de necesităţi fiziologice, a profanat un simbol al mişcării comuniste internaţionale.
Întâmplarea s-a răspândit în tot oraşul şi a ajuns la urechile primarului, care s-a interesat despre acest stâlp buclucaş ce zăcea în mijlocul pieţei. După ce a primit informaţii de la bătrânul socialist Rudolf Schaude, primarul a raportat la Suceava. Regionala de partid a dat ordin ca stâlpul să fie tăiat şi dat la fier vechi. După 58 de ani de existenţă, un simbol al comunismului dispărea din centrul bătrânului târg Siret, distrus din ordinul unor comunişti români ignoranţi.
După înlăturarea gazlampei, considerată o rămăşiţă a capitalismului, piaţa părea pustie, chiar dacă în anotimpul cald erau plantate rondouri cu flori. Nimeni nu îndrăznea să propună o soluţie pentru sistematizarea ei. La începutul deceniului nouă al secolului trecut, cineva a venit cu ideea de a se aşeza în piaţă statuia Doamnei Margareta Muşata; ideea nu a fost acceptată, statuia a fost amplasat lângă primărie, în faţa clădirii fostului notariat austriac. Abia pe data de 1 decembrie 1995, în Piaţa Republicii a fost dezvelit grupul statuar „Unirea”, lucrare a sculptorului ieşean Vasile Condurachi, care a schimbat înfăţişarea centrului oraşului, de atunci piaţa numindu-se Piaţa Unirii.
Şi, cum istoria se repetă, la peste un secol de la aceste evenimente, aceeaşi firmă, dar cu alţi funcţionari, şi-a adus aminte de oraşul Siret; în condiţiile afirmării comunismului hipsteric şi cu ajutorul unor politicieni şi funcţionari fără Dumnezeu şi coloană vertebrală, intenţionează să transforme muzeul oraşului într-un muzeu al Holocaustului, ca prin această acţiune să maximalizeze un eveniment ce n-a existat pe aceste meleaguri şi să minimalizeze sau chiar să şteargă din memoria acestor locuri evenimente cruciale precum Descălecatul şi începuturile statalităţii româneşti la est de Carpaţi.
Nu sunt un „Laudator tempori acti” (Acel care laudă vremurile apuse), dar nu pot accepta ca, dintre toate oraşele din sudul Bucovinei în care au trăit comunităţi evreieşti, tocmai oraşului meu natal, cel mai vechi oraş din provincie, care a fost şi prima capitală a Ţării Moldovei, să i se facă această nedreptate de către urmaşii unei comunităţi etnice demult dispărute din oraş.
Gaudite, cives siretensis! Gaudium magnum annuntio vobis. (Bucuraţi-vă cetăţeni sireteni! Vă anunţ o mare bucurie): în curând, oraşul vostru va intra în Cartea cărţilor!
Prof. FRANZ PIESZCZOCH
Comentarii