Festivalul de la Ciocăneşti a crescut de la o ediţie la alta

A spus fostul primar Gheorghe Tomoiagă. El este unul dintre iniţiatorii festivalului, alături de regretaţii Novac Norbert şi Mircea Motrici

 În perioada 1 – 2 aprilie, la Ciocăneşti s-a desfăşurat cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului Naţional al Ouălor Încondeiate, manifestare culturală care a reunit cei mai buni încondeietori de ouă din Moldova, Dobrogea, Oltenia şi Ardeal.

După cum v-am relatat pe scurt, manifestările au început sâmbătă, 1 aprilie, cu trei concursuri de încondeiat „Tradiţie – valoare sacră” (ediţia a V-a), dedicat elevilor din ciclul gimnazial, concursul de încondeiere „Dr. Anton Setnic” (ediţia a II-a) dedicat elevilor de liceu şi şcoală profesională şi concursul de încondeiere „Înv. Novac Norbert”, aflat la prima ediţie şi dedicat studenţilor.

Ediţia a IV-a a Concursului interjudeţean „Tradiţie – valoare sacră” a fost un bun prilej de reîntâlnire a celor mai mici încondeietori din ţară, la Şcoala Gimnazială Ciocăneşti, pentru a demonstra că această tradiţie este lăsată pe mâini bune. Au participat 62 de elevi din judeţele Suceava, Olt, Brăila, Tulcea, Botoşani, Braşov, fiecare echipaj venind cu maxim zece ouă încondeiate pe care le-au expus pe masa de lucru, dar şi cu ouă albe pe care le-au încondeiat în cele două ore alocate pentru această operaţiune. Cei mici au fost punctaţi şi pentru autenticitatea costumului popular, dar şi pentru modul în care l-au prezentat, cei mai buni încondeietori fiind recompensaţi cu diplome şi premii de un juriu coordonat muzeograf Soltuz Mariana Mihaela de la Muzeul Satului „Dimitrie Gusti” din Bucureşti, juriu din care au făcut parte profesori îndrumători de la cercurile de artă tradiţională.

„La şcoala din Poiana Stampei funcţionează cercul «Micii meşteşugari», înfiinţat din 2008, şi sunt extrem de mulţumită că foarte mulţi dintre copiii care au participat la acest cerc au devenit meşteri populari consacraţi. Dacă aceşti copii vor deveni meşteri şi promotori ai valorilor zonei, este cea mai mare mulţumire pentru un cadru didactic, pentru un îndrumător de cerc de meşteşuguri. Să le inoculăm copiilor dragostea pentru lucrul frumos şi bine făcut, pentru autentic. Nu oricine poate să lucreze, să păstreze şi să facă artă populară la cele mai înalte standarde” ne-a declarat prof. Dorina Paicu, directoarea Şcolii Gimnaziale „Poiana Stampei” şi conducătoarea cercului „Micii meşteşugari”.

Teme dificile la concursurile de încondeiat pentru elevi şi studenţi

La ediţia a II-a a concursului de încondeiere „Dr. Anton Setnic” s-au înscris 18 echipaje formate din elevi de liceu şi şcoală profesională. Cu migală şi măiestrie, aceştia au avut de reprodus pe ou o temă destul de dificilă, „Motive cosmice”, iar timpul în care oul a fost finalizat a fost destul de mic, o oră şi jumătate. Juriul, format din muzeograful Ţepeş Stroia Eugen de la Muzeul Satului „Dimitrie Gusti” din Bucureşti, Gabriela Teişanu, consultant artistic în artă populară la Centrul Cultural „Bucovina”, şi graficianul Mihai Pânzaru-PIM, a decis ca premiul I să fie primit de Gabriel Scalaschi, Denisa Copp, Laura Niculiţă, Delia Elena Rădulescu.

„Avem diferite modele specifice zonei noastre, cele predominante sunt cele florale şi cele geometrice, întâlnite şi pe oul pictat şi pe oul monocrom în ceară. Acest meşteşug reînvie atmosfera de altădată. Când iau oul în mână, simt bucurie, nostalgie, aducem în scenă o atmosferă plăcută, rar întâlnită şi mă bucur mult că am învăţat acest meşteşug. Mai întâi am văzut-o pe mama încondeind ouă, apoi dna prof. Dorina Paicu m-a luat sub aripa sa în cercul «Micii meşteşugari» de la Şcoala din Poiana Stampei, unde pot spune că am făcut performanţă. Vreau să continui acest meşteşug, dna profesoară este pentru mine un model în viaţă şi aş dori să ajung asemenea dumneaei” ne-a mărturisit Alina Czutka, 14 ani, elevă la Liceul Teoretic „Ion Luca” din Vatra Dornei, concurentă la concursul „Dr. Anton Setnic”.

Concursul dedicat studenţilor s-a desfăşurat pe trei secţiuni: ouă încondeiate, cusături tradiţionale şi obiceiuri pascale, iar cei cinci participanţi de la tot atâtea centre universitare din ţară au avut de reprodus pe ou o temă care i-a pus în dificultate: „Arta încondeierii ouălor la români – element constitutiv al identităţii naţionale”.

Tabără gratuită pentru laureaţi

Toţi câştigătorii premiului I la concursurile organizate în prima zi a festivalului au obţinut şi un loc gratuit în tabăra de artă plastică organizată la Ciocăneşti în perioada 7 – 11 august, tabără având ca temă pictura icoanelor pe sticlă. Elevii vor învăţa acest meşteşug de la un pictor de renume, Maria Constantinescu, absolventă a Institutului de Artă „Nicolae Grigorescu”, secţia Pictură Monumentală – Restaurare, membru al Academiei Burkhart de la Roma şi membru de onoare al Academiei de Arte Tradiţionale din România, având peste 40 de expoziţii personale şi de grup, în ţară şi în străinătate. Lucrările artistei sunt prezente în colecţii private şi muzee din Austria, Belgia, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Luxemburg, Spania, România şi Statele Unite.

„Concursurile de astăzi au o miză în plus, tabăra fiind un prim pas din proiectul realizat la iniţiativa acad. Corneliu Bucur, înfiinţarea unui centru pentru revitalizarea tradiţiilor din România. La Ciocăneşti va fi unul din cele 12 centre din ţară pe care acad. Corneliu Bucur le-a propus a se înfiinţa în România” ne-a precizat ing. Radu Ciocan, primarul comunei Ciocăneşti.

„Arta încondeierii ouălor la români – element constitutiv al identităţii naţionale”

Casa de Cultură a fost gazda simpozionului „Arta încondeierii ouălor la români – element constitutiv al identităţii naţionale”, temă care a fost reprodusă pe ou şi de studenţi, prezentările făcute de meşteri artizani sau de specialişti în etnografie şi folclor inspirându-i pe tinerii încondeietori. Reprezentanţii judeţelor care au participat la Târgul de ouă încondeiate (Braşov, Olt, Cluj, Neamţ, Tulcea, Botoşani, Brăila, Suceava) şi specialişti din cadrul Centrului Cultural „Bucovina”, aflaţi în număr mare la eveniment, au prezentat tehnici de încondeiere, modele, influenţa elementelor folclorice în decorarea oului de Paşte, obiceiuri specifice acestei perioade premergătoare Învierii Domnului, „ouăle încondeiate fiind o mărturie a datinilor, credinţelor şi obiceiurilor pascale, reprezentând un element de cultură spirituală specific românească”.

Comuna Ciocăneşti a fost reprezentată de Gheorghe Tomoiagă, fost primar al comunei, care, în urmă cu 14 ani, alături de înv. Novac Norbert şi jurnalistul Mircea Motrici a avut iniţiativa şi curajul de a institui acest eveniment important al Ciocăneştiului, Festivalul Naţional al Ouălor Încondeiate. Manifestarea a avut şi caracter internaţional în câţiva ani, prin participarea unor artişti încondeietori din Moldova şi Ucraina.

„Acest festival a crescut valoric de la o ediţie la alta prin cuprinderea unui număr tot mai mare de artişti care pun în valoare această artă tradiţională. Din cele mai vechi timpuri, din Vechiul Testament, sărbătorile pascale sunt cunoscute de oameni ca cele mai importante sărbători din epoca precreştină, unde oul a reprezentat dintotdeauna un simbol al vieţii. Nelipsite şi atunci ca şi acum din viaţa de zi cu zi, atât ca sursă de hrană, cât şi drept podoabă, oul a constituit elementul cel mai des întâlnit la marile sărbători şi ospăţuri, celebrând în cel mai frumos mod perpetuarea vieţii pe pământ încă de la facerea lumii. Astăzi, oul încondeiat ne încântă la Ciocăneşti prin frumuseţea lui, prin diversitate, prin compania pe care ne-o oferă pentru a nu ne simţi niciodată singuri, ba chiar aş spune a devenit un legământ pentru frumos chiar şi atunci când suntem în stări sufleteşti afectate de inerentele valuri ale vieţii. Noi, oamenii, moştenim de la strămoşi dragostea sufletească de a aşeza oul într-un prim-plan al existenţei vieţii pe pământ, oul, care dă naştere acestor frumoase vieţuitoare care sunt păsările, ajungând să organizeze în jurul său un număr însemnat de evenimente” a precizat Gheorghe Tomoiagă.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: