Câteva sute de fălticeneni s-au pronunţat „pentru Viaţă”

 > Pentru familie, mamă şi copil, împotriva avortului şi contracepţiei

Pe străzile din municipiul Fălticeni s-a desfăşurat vineri, 24 martie, începând cu ora 13, „Marşul pentru Viaţă 2017”, având mottoul „Ajută Mama şi Copilul! Ei depind de tine!”.

Marşul a fost organizat de Alianţa „Bucovina pentru viaţă”, asociaţiile “Pro-vita Bucovina”, „Părinţi pentru ora de religie”, “Bucovina Profundă”, „Sfântul Ioan cel Nou”, alte ONG-uri şi asociaţii cu profil religios din judeţ, în parteneriat cu Protopopiatul Fălticeni şi cu unităţile şcolare din Fălticeni.

Participanţii s-au adunat în faţa Catedralei „Învierea Domnului”, unde şi-au pregătit „logistica” necesară pentru a atrage atenţia opiniei publice că mediul firesc în care se dezvoltă copilul este familia care are la bază părinţii, bărbat şi femeie, dar şi asupra mesajelor legate de avort, viaţă, părinţi etc. S-au împărţit fluturaşi cu mesaje despre familie şi ocrotirea vieţii, au fost realizate desene cu cretă colorată, la care şi-au adus contribuţia şi adulţii, au fost împărţite baloane colorate şi afişe.

După mesajul dr. Mircea Puşcaş, preşedintele Asociaţiei „Bucovina Profundă”, care a explicat că scopul acestei adunări publice îl constituie promovarea dreptului la viaţă pentru copilul nenăscut şi afirmarea valorilor vieţii umane, în contextul importantei sărbători creştine Buna Vestire, 25 martie fiind considerată sărbătoarea femeii şi mamei creştine, preoţii din Protopopiatul Fălticeni, împreună cu părintele protoiereu Adrian Dulgheriu, au rostit rugăciuni specifice unui astfel de eveniment, împreună cu cei aproximativ 500 de tineri, elevi, profesori, mame şi copii.

„Potrivit învăţăturii creştine, viaţa este darul lui Dumnezeu faţă de oameni care trebuie preţuit şi protejat, în timp ce avortul este o crimă comisă împotriva unei fiinţe nevinovate, care nu se poate apăra. Omul se bucură de viaţă, are dreptul la viaţă, dar şi responsabilitatea de a respecta această viaţă, de a o apăra în orice împrejurare, ştiind că, în existenţa istorică în trup, omul îşi pregăteşte urcarea la Împărăţia lui Dumnezeu” a precizat pr. protopop Adrian Dulgheriu.

La evenimentul organizat la Fălticeni au participat elevi şi profesori de la cele trei licee şi patru şcoli gimnaziale, preoţi, psihologi, părinţi, bunici, mame cu copii mici în cărucioare şi fălticenenii care susţin dreptul la viaţă. Marşul a început din Piaţa „Nada Florilor” şi s-a desfăşurat pe traseul: Catedrala „Învierea Domnului” – Aleea Pietonală – Primăria Fălticeni – str. Mihai Eminescu – Spitalul Municipal – str. Nicolae Beldiceanu – Biserica „Sf. Ilie” – str. 2 Grăniceri – Statuia Grănicerului – str. Dogari – Catedrala “Învierea Domnului”. Ploaia torenţială care s-a revărsat pentru câteva minute peste urbea de pe Şomuz, la ora 14, a înjumătăţit numărul participanţilor.

Participanţii la marş au purtat pancarte cu mesaj împotriva avortului („Pentru viaţă = Pentru femeie”, „Mamă, îţi mulţumesc că exist!”, „Spune nu avortului”, „Alege viaţa”, „Avortul ucide România”, „Adevăraţii doctori nu ucid copii”, „Anticoncepţionalele sunt avortive”), au scandat lozinci de susţinere a vieţii, au împărţit trecătorilor pliante informative, iar în faţa Ambulatoriului de Specialitate şi a Spitalului Municipal, tinerii au cerut medicilor ginecologi să aibă tăria să afirme că „adevăraţii doctori nu ucid copii”. Printre solicitările celor prezenţi s-a numărat crearea posibilităţii legale ca femeia însărcinată care consideră că nu poate creşte copilul să îl încredinţeze spre adopţie imediat după naştere, după modelul adopţiei începute în perioada de sarcină, care este utilizat în SUA, Marea Britanie, Australia, acordarea unei indemnizaţii pentru femeia însărcinată, care să o sprijine în acoperirea nevoilor speciale care apar în perioada sarcinii etc.

„Marşul pentru Viaţă”, arată organizatorii, reprezintă una dintre cele mai importante iniţiative civice prin care se contribuie la lupta împotriva avortului, un flagel al societăţii contemporane.

În România, în perioada 1958 – 2014, au fost curmate peste 22.638.755 de vieţi, ţara noastră aflându-se pe locul doi în lume, după Rusia, în ceea ce priveşte numărul de avorturi raportat la populaţia existentă (116,5%). Potrivit datelor statistice, zilnic peste 200 de avorturi se fac numai în spitalele de stat.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI