La Suceava

Şase percheziţii într-un caz de cămătărie, evaziune fiscală şi spălare de bani

> Prejudiciul este de 3,5 milioane de euro

Poliţiştii Biroului Crimă Organizată Timişoara, alături de procurorii DIICOT, au efectuat ieri dimineaţă percheziţii în Timişoara şi Suceava într-un caz de destructurare a unei grupări de cămătari care a prejudiciat cu 3,5 milioane de euro câteva zeci de persoane.

Astfel, în Timişoara au fost făcute 11 percheziţii, iar alte şase în Suceava, sub coordonarea procurorilor DIICOT – Serviciul Teritorial Timişoara. Anchetatorii arată că, în perioada 2010-2017, a fost constituit un grup infracţional organizat „de mari dimensiuni”, care a acţionat în municipiile Timişoara şi Suceava şi care acorda împrumuturi de bani, „prin contracte perfectate ad validitatem, în conţinutul cărora erau disimulate şi dobânzile aferente sumelor împrumutate”; contractele de împrumut erau perfectate cu obligaţia persoanelor împrumutate de a oferi garanţii imobiliare solide.

„În cazul în care persoanele împrumutate nu rambursau la termen debitul contractat, se demara procedura executării silite, în regim de urgenţă” susţin anchetatorii, care menţionează că sumele de bani împrumutate şi dobânda percepută erau preluate, atât cash, cât şi prin virament bancar, direct de cămătari sau prin intermediul persoanelor din anturajul acestora.

Cămătarii nu acceptau ca persoanele respective să îşi valorice singure imobilele la preţul real al pieţei, pentru a-şi putea achita debitele, refuzând categoric să ridice ipotecile instituite pe numele acestora. „Scopul clar conturat al grupării era de la bun început deposedarea victimelor de bunurile imobile cu care aceştia garantau împrumuturile contractate, prin instituirea de dobânzi mari, la termene de scadenţă foarte scurte, lucru care făcea ca victimele să fie în imposibilitatea de a plăti dobânzile percepute de cămătari” explică anchetatorii.

Astfel, unii debitori au ajuns să locuiască în propriile locuinţe plătind chirie membrilor grupării şi s­-a ajuns ca unii să achite peste 15.000 de euro doar în contul chiriei.

„S-a reţinut că, în unele cazuri, cămătarii racolau din baruri victime pentru a-şi renova imobilul. După ce intrau în contact cu victima, îi solicitau acesteia să vadă imobilul, iar după ce-l «evaluau» , îi comunicau victimei ca îi pot sprijini cu suma de bani şi cu firme care să le închirieze imobilul la sume exorbitante, de unde cămătarii solicitau comision. După ce convingeau victima, îi comunicau, după o perioadă de timp, că au găsit firma care să închirieze imobilul, dar, pentru a avea câştig de cauză, propuneau victimelor să treacă pe numele cămătarului întreg imobilul pentru a câştiga încrederea celor care doreau să închirieze imobilul în cauză. Astfel, prin aceste metode, membrii grupului convingeau victimele să înscrie în cartea funciară întregul imobil pe numele cămătarului, imobil care, de regulă, avea valoare mare pe piaţă” menţionează DIICOT.

Cu sumele de banii obţinute din cămătărie de către membrii grupării infracţionale se realiza achiziţionarea de bunuri mobile şi imobile, înregistrate pe numele acestora sau pe numele altor persoane din anturajul lor sau din familie, mai arată anchetatorii.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI