Câteva gânduri pentru fălticeneni la 114 ani de la naşterea Maestrului

 Încă îmi mai răsună în minte afectuosul apelativ, “Gicule, Gicule”, cu care Maestrul i se adresa lui Gheorghe Dăscălescu, nu numai directorul Muzeului, ci şi, de la stabilirea artistului în Fălticeni, persoana cea mai apropiată, familia sa devenindu-i ultima familie. Încă mai văd cu ochii minţii cum le întâmpina, elegant, curtenitor, pe şi mai tinerele atunci decât acum Angela Râşca-Ioanovici sau Gabriela Iulia Curtui, sensibil, şi la 100, şi la 102 ani, la graţia feminină. Sunt scene, cuvinte, imagini, pe care le mai păstrăm unii dintre noi, din acest spaţiu în care sărbătoarea ne-a adunat împreună, sau dincolo de pereţii săi. Dar Doamna Jeniţa, artista plastică Ioana Nistor, acad. Constantin Ciopraga, prof. Constantin Ilioaia, profesorul, economistul Ioan Dascălu, ing. Dumitru Iftime, prof. Bogdan Grigoriu, pictorul Ion Grigore şi acum prof. Geo Nichita au plecat ducând cu ei, pentru totdeauna, altele, pe care nu au apucat să ni le spună. Pe de o parte, este acest raport în ireversibilă schimbare, în care tot mai mulţi sunt, vor fi, cei care nu l-au cunoscut, nu l-au auzit, nu l-au văzut, nu l-au ştiut pe Maestrul Ion Irimescu. Iar pe de alta, este şi calitatea amintirilor pe care le avem, nu mai sunt toate limpezi ca desenul dintr-un adânc liniştit de apă. Sub unda aerului, a timpului care trece, suprafaţa apei începe să se vălurească, iar desenul din adânc devine fluid. Ceea ce vreau să spun, este că ar trebui salvat tot ce mai putem salva din amintirile despre artist.

Poate că ar trebui ca echipa Muzeului să-şi propună alcătuirea unui volum cu aceste amintiri. Poate că ar trebui să luăm aminte la truda dlui Eugen Dimitriu şi să fie aduse aici, la Muzeu, scanate, păstrate, fotografiile existente în instituţiile şi în familiile din Fălticeni în care apare Maestrul, în reconstituirea timpului petrecut de artist aici, un album în imagini al ultimilor săi ani de viaţă, trăiţi în Fălticeni, în care a primit oaspeţi de seamă din ţară şi din străinătate, prieteni, colindători, urători. Există o şcoală care îi poartă numele, poate că ar trebui apelat la elevii ei, dar şi ai celorlalte, în fond viitorul municipiului Fălticeni, al capitalei culturale a judeţului, este o cauză comună, iar amintirea Maestrului şi Muzeul său îi aparţin emblematic.

Sunt în continuare convinsă că turismul cultural poate să construiască fertil acest viitor. Că, de pildă, vizita la Muzeu poate fi completată, organizat, cu ghidaj asigurat, sub controlul Muzeului, de ceea ce am putea numi voluntarii săi, cu o plimbare la biserica din Oprişeni pictată de Maestru şi la mormântul artistului, al părinţilor săi, dar nu numai. Şi cu alte trasee, în care vizitatorii să meargă în locurile din Fălticeni care îi plăceau Maestrului sau să cunoască lucrările pe care le-a conceput anume pentru Fălticeni, cu istoriile lor, statuia lui Sadoveanu şi Monumentul închinat Eroilor fălticeneni căzuţi pentru patrie. Eu am fost invitată, în oraşul lui Romeo şi al Julietei sale, la Verona, să văd neapărat şi monumentul dedicat lui Dante. Să luăm aminte la acest neapărat, care să-i dea oaspetelui fălticenenilor sentimentul că a avut şansa să vadă ceva important în plus! Putem să facem mai mult pentru ca turistul să plece de la Muzeu şi din Fălticeni nu numai cu ce a surprins cu propriii ochi, cu aparatul foto, cu telefonul. Nu pledez, Doamne fereşte, pentru comercializarea vulgarizatoare a personalităţilor, a locurilor intrate în istoria culturală a românilor, nici eu nu aş vrea să văd chipul Maestrului pe cutii de chibrituri! Lucrurile se pot face şi cu bun gust, şi cu succes, şi cu profit. Inclusiv financiar. Am răsfoit, de pildă, calendarul de perete apărut în anul 2000, dedicat creaţiei irimesciene, cu reproduceri de Doru Halip, tipărit la Muşatinii Suceava, şi mi-am amintit că în Grecia, dar şi în alte ţări căutate de turişti, poţi să găseşti de la sfârşitul verii, începutul toamnei, calendare pe anul care urmează, de diferite mărimi, multe de dimensiuni îmbietoare pentru bagajul turistului, cât o palmă sau două! Ar putea fi nu numai cu reproduceri după lucrările Maestrului, ci, cu acordul autorilor, şi cu alte imagini de arătat, de povestit: cu tapiseria Celei Neamţu, dăruită Maestrului, cu Zodia Peştilor, zodia Maestrului, cu acest minunat portret al Maestrului de pe afişul vernisajului de astăzi, reconstituit dintr-o amintire melancolic visătoare de Costin Neamţu, cu portretul Maestrului, încununat de premiul Voroneţienei, al lui Călin Baban, cu fotografia Maestrului meditând la Voroneţ, în faţa icoanei Judecăţii de Apoi, aşa cum propunea monahia dr. Gabriela Platon, cu lucrările de grafică ale lui Gabrel Baban dedicate unor clădiri-istorie ale Fălticenilor. Cu imaginea Muzeului schiţată de Dan Hatmanu.

Sunt doar câteva sugestii, oricare dintre dumneavoastră poate să aibă mai multe, mai inspirate, mai bune, pentru că sunteţi de aici, şi oraşul, şi Maestrul, şi Muzeul în primul rând dumneavoastră vă aparţin. Şi ca onoare, şi ca răspundere!

Important este ca nisipul timpului să nu ne curgă printre degete, luând cu el şi firele de aur ale amintirii celui care a fost artistul Ion Irimescu, autorul creaţiilor nepieritoare din Muzeu şi care împreună reprezintă cu tot trecutul cultural al Fălticenilor o cheie, poate cea mai de valoare, a viitorului acestui oraş.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: