USV tinde către modelul unei universităţi antreprenoriale

> Dar are nevoie de sprijinul mediului de afaceri

 Prorectorul cu cercetarea ştiinţifică la Universitatea „Ştefan cel Mare”, prof. univ. dr. Mihai Dimian, a declarat marţi, la şedinţa festivă din cadrul Zilelor USV, că universitatea şi-a prevăzut, în planul strategic de dezvoltare, „indicatori ambiţioşi care ne pot duce mai aproape de podiumul naţional”.

Prorector Dimian a spus că, în ultimii 10 ani, USV a cunoscut un transfer de la o universitate de început, la una care se apropie de modelul humboldtian. El a adăugat că sunt universităţi care promovează deja un nou model, care alătură activităţii didactice, cercetarea şi partea antreprenorială, iar în acest context USV se străduieşte, concomitent cu tranziţia către universitatea humoldtiană, să facă şi trecerea către o universitate antreprenorială. Pentru un astfel de deziderat, spune prof. univ. dr. Dimian, trebuie conştientizaţi agenţii economici din zonă, „pentru a participa la proiecte şi pentru a ne considera parteneri în această dezvoltare a regiunii”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI