Ca o livadă cu pomi de lumină, revine Ion Chilaru la “Zorile Bucovinei”

N-a plecat cu totul niciodată de la “Zorile Bucovinei” – casa în care şi-a zidit idealurile, şi-a odrăslit cuvintele, înălţându-şi pe crestele luminii visările… Deşi în cei 23 de ani de la trecerea sa în veşnicie s-au produs zguduiri de anvergură şi schimbări cardinale în ţara în care ni-i dat să trăim, Ion Chilaru, alături de predecesorul Vasile Leviţchi şi succesorul Gheorghe Mihalcean, a rămas să dăinuiască în inimile noastre, menţinându-ne treaz simţul datoriei de a-l reînvia din uitare, de a-l pomeni cu recunoştinţă, pe măsura vredniciei sale. Când ne este foarte greu (în ultimii ani greutăţile sunt o permanenţă la “Zorile Bucovinei”), ne amintim cum trecea el peste impasuri, cu optimism şi inconfundabile glume chilariene. Ne reapare vesel, mai mult fericit decât suferind, deşi ştim că a fost mistuit de mari dureri – trupeşti şi sufleteşti. Îl regăsim în “nouri de suspine” atunci când ne este dor de valuri de grâne curate ce “îşi împart între ele razele de soare”, când simţim “sărutul cast al ierbii” pe buze însetate de graiul matern, pe tălpile răcorite de roua gliei, dar mai ales când ne pulsează în suflet dor de baladă şi doină…

Neînfrânt de destinul tragic al Bucovinei

Cel mai frumos prinos al celor trei regretaţi redactori-şefi ai “Zorilor Bucovinei” îl vedem întruchipat în faptele continuatorilor. Ziarul pe care-l avem astăzi este oglinda vie a acestui adevăr. Preluând tot ce au avut mai de valoare cei trei predecesori, actualul redactor-şef, Nicolae Toma, a reuşit să evite naufragiul corabiei rezistente la furtuni, aidoma Arcei lui Noe, cu care poate fi poate asemuită de-a lungul celor 75 de ani gazeta “Zorile Bucovinei”. Curajul, rezistenţa i se bazează şi pe faptul că nicicând n-a uitat de cei pe care i-a avut înaintea sa, iar acum odihnesc în lumea umbrelor. În fiecare an, ziua de 15 februarie vine la redacţia noastră cu amintiri despre Ion Chilaru, însă în acest miez de Făurar, momentul de reculegere s-a încadrat în amploarea unei manifestări solemne şi totodată melancolice, umbrite de tristeţea că cel care ne-a adunat la a 80-a aniversare a sa demult nu mai este printre noi, că prea puţin i-am mărturisit în timpul vieţii preţuirea.

Cuprinzând cu inimoase cuvinte de bună regăsire pe oaspeţii sosiţi la sărbătorirea neuitatului Ion Chilaru, dl Nicolae Toma i-a invitat pe toţi la masa sincerităţii, cu sufletele deschise, aşa cum a fost cel comemorat, relevând că le avem în faţă pe cele mai dragi şi apropiate fiinţe ale regretatului dispărut – soţia sa Larisa, fiul Olesi (împreună cu soţia sa, Tatiana), dar şi mulţi prieteni din afara redacţiei, printre care poetul Vasile Vascan, preşedintele organizaţiei regionale a Uniunii Naţionale a Scriitorilor din Ucraina (UNSU), Vasyl Dovghii, corespondentul nostru netitular Gheorghe Melnic, rapsodul Nicolae Mintencu, învăţător emerit al Ucrainei…

În pleiada prietenilor fostului redactor-şef, implicit ai actualului colectiv, ne permitem cu un profund sentiment de recunoştinţă să-i încadrăm pe distinsul membru al echipei diplomatice a Consulatului General al României la Cernăuţi, consulul Edmond Neagoe, profesoara de la Liceul “Gheorghe Asachi”, doctor în filologie, Elena Apetri, împreună cu fiul Denis, student la Filologie Română şi Clasică, şi cu un grup de copii, directoarea Bibliotecii raionale Herţa, Elena Mihai, însoţită de colega ei, metodista Ana Panţâru, şi de şefa bibliotecii ce poartă numele “Ion Chilaru” de la Molniţa, Ludmila Alazăroae.

Prezenţa acestor oameni mi-a amintit de cuvintele unui duhovnic care spunea că soarele, luminând toate, se vede în lucrurile pământeşti numai atunci când întâlneşte o picătură curată de rouă, atunci când se reflectă în cristalul limpede sau în apă curată. În evocările depănate s-a simţit râvna pentru adevăr şi puritate sufletească. Spre sevele pământului din care şi-a hrănit talentul poetul Ion Chilaru, spre zări senine de doine şi balade, spre Demiurgul incontestabil al acestor locuri, Mihai Eminescu (primul care s-a referit în poezia sa la tragismul sfâşietor al destinului Bucovinei), ne-a purtat cu francheţea discursului său consulul Edmond Neagoe. Impresionat de manifestările de mai înainte, organizate de colectivul condus de Nicolae Toma, distinsul diplomat şi-a exprimat deplinul acord cu tot ce fac “Zorile Bucovinei”, care: “A rămas o flacără în ceea ce priveşte intelectualitatea românească din ţinut… «Zorile Bucovinei» continuă să fie ziarul care întruneşte idealurile, dorinţele de mai bine ale românilor din regiunea Cernăuţi”. Apreciind manifestarea ca o iniţiativă demnă de ziarul ce poate fi uneori privit ca un miracol prin faptul de a merge mai departe, dl consul a menţionat prezenţa selectă, mărturisind că a început să ne cunoască pe fiecare şi se simte onorat într-o astfel de adunare: “Am urmărit cu mare atenţie şi celelalte manifestări în care «Zorile Bucovinei» şi-a cinstit înaintaşii. Dacă urmărim destinul acestei gazete, vom vedea că întotdeauna a găsit resurse de a duce în fruntea sa personalităţi de o valoare incontestabilă, recunoscute mai departe de oamenii din rândul cărora s-au ridicat”. Referitor la Ion Chilaru, diplomatul român l-a evocat din cele citite despre el ca poet, publicist şi, mai ales, om al cetăţii – angajat, activ implicat în viaţa comunităţii, care “a găsit resurse dincolo de destinul tragic al Bucovinei, şi-a tras seva din acest pământ, a adunat jurnalişti de valoare în jurul său. Personalitatea comemorată astăzi este marcată de aceste seve, ne mărturiseşte liric că moştenirea-i de la părinţi a fost «un lan de grâu şi-un codru verde, şi-un vânt şăgalnic ce se pierde, poteci de flori…» El a reuşit ca «Zorile Bucovinei» să rămână o torţă aprinsă, a luptat ca o stradă din Cernăuţi să poarte numele lui Mihai Eminescu, a obţinut în repetate rânduri mandatul de deputat în Consiliul Orăşenesc de la românii de la Roşa…”.

Fericit întru pomenire

Moderatorul manifestării, Nicolae Toma, a avut grijă ca fiecare din cei prezenţi să se simtă părtaş la mărturisirea neuitării celui care a fost şi rămâne să dăinuie în inima „Zorilor Bucovinei”. În timp ce lumânarea pâlpâia lin în unul din cei doi colaci aduşi în ajun ca semn de pomenire de bunul român din Culiceni, Ion Boacă, cuvintele se revărsau din izvorul cristalin al evocărilor. Multe clipe de înviorare spirituală a trăit alături de el telejurnalistul Vasyl Dovghii, actualul preşedinte al organizaţiei UNSU: „Nu era zi să nu schimbăm o vorbă, dacă nu ne vedeam, la redacţia «Zorilor» sau la televiziune, vorbeam la telefon. Mă încuraja când mă întâlnea abătut de griji, neliniştit din cauza problemelor la serviciu. Se pricepea ca nimeni altul să detensioneze cu o avalanşă de glume încordarea, să lege relaţii cu oameni de la conducere. Pe Chilaru îl simpatizau chiar şi cei mai severi şefi de la regionala de partid. Deseori participa la emisiunile mele, în transmisiune directă. Odată mi-a citit o poezie despre primăvară, asigurându-mă că e foarte frumoasă. I-am lăudat-o, deşi mai mult intuiam decât înţelegeam ce a scris, deoarece cunosc puţin limba română. Mi-i foarte plăcut că un reprezentant al echipei diplomatice, dl Edmond Neagoe, participă la această comemorare…”.

Poezia citită printre lacrimi de poeta populară Eugenia Ciocoboc din Tereblecea, cât şi atmosfera lirică-romantică-nostalgică, a fost aprofundată de un eseu-recviem rostit de cercetătorul arhivelor Petru Grior, el având aceleaşi rădăcini – la Molniţa natală a lui Ion Chilaru. Fostul profesor de română de la Molniţa i-a cultivat dragostea de neam şi plai, lăsând un harnic discipol în cercetarea trecutului dureros al ţinutului. Vorbind despre profesorul său ca maestru al cuvântului, Petru Grior a citat câteva versuri cu problematică majoră, dar şi de-un lirism înduioşător: „Când se-ntorc din nou cocorii, norii îşi desfac bujorii”… Fiindu-i discipol şi în privinţa deţinerii mandatului de deputat în Consiliul Orăşenesc, Petru Grior a pledat pentru ca trei străzi din suburbia Roşa Stâncă să poarte respectiv numele lui Ion Chilaru, Vasile Leviţchi şi Grigore Bostan. Şi scriitorului Simion Gociu, profesorul, poetul, jurnalistul, dar mai întâi de toate consăteanul Ion Chilaru i-a marcat profund destinul. El a evocat timpul când era un copil pus pe năzbâtii, iar Ionel Chilaru – un tânăr pletos, admirat de săteni pentru ştiinţa de carte şi talentul de a potrivi cuvintele. Ion Chilaru i-a fost primul îndrumător în universul literelor, primul învăţător de la Molniţa care i-a insuflat dragostea de lectură. Chiar şi prima poezie a scris-o în cabinetul directorului de şcoală Ion Chilaru, drept scutire de pedeapsă pentru o şotie la lecţie. Mai târziu l-a avut de înger păzitor în confruntările cu nedreptăţile apărute în drumul afirmării profesionale.

Probabil mulţi ar putea spune asemenea reputatului om de cultură, scriitorul Mircea Lutic, că sunt îndatoraţi lui Ion Chilaru şi ar putea să împartă frăţeşte cu el aportul la spiritualitatea românească. Însă puţini au curajul s-o recunoască, aşa cum a făcut într-o năvalnică erupţie de sinceritate dl Mircea Lutic: „Nu ştiu dacă există cineva să poată vorbi ceva rău despre Ion Chilaru. Şi nu doar pentru că aşa ne spune dictonul latin «De mortuis aut bene aut nihil» (despre morţi – numai de bine sau nimic). Convins că despre o personalitate mare trebuie să vorbim din toate punctele de vedere, M. Lutic a evocat momente ce-au conturat chipul prietenului, poetului şi redactorului-şef. Ca prieten l-a cunoscut din prourul tinereţii, ca poet i-a fost redactor la cel mai valoros rod liric – placheta „Patria din mine”, ambii riscând să plătească tribut regimului comunist pentru adevărata Patrie purtată în inimă, ca secretar general de redacţie, Mircea Lutic s-a bucurat de toată încrederea redactorului-şef.

Deşi a rostit doar câteva cuvinte, zoristul Gheorghe Gorda ne-a orientat spre cea mai importanţă lucrare ce s-ar cuveni s-o facem în memoria personalităţii sale – să se editeze un volum dedicat lui Ion Chilaru, sau măcar o culegere de versuri în grafie latină. Această idee a fost preluată de prof. doc. Ilie Popescu, legat sufleteşte de Ion Chilaru din anii de studenţie la facultate. „A fost de o bunătate proverbială. Un gest frumos în memoria sa ar fi apariţia unei monografii”, ne îndeamnă intelectualul care cunoaşte pe propria piele sacrificiile de dragul unei apariţii editoriale. Şefa Bibliotecii „Gheorghe Asachi” din Herţa, Elena Mihai, în numele tuturor bibliotecarilor din raion, şi-a exprimat regretul că nu poate să le ofere cititorilor creaţia acestui poet în veşmântul firesc al limbii noastre. Tânăra ei colegă, bibliotecara din Molniţa, Ludmila Alazăroae, a adăugat că o ediţie în grafie latină a creaţiei lui Ion Chilaru este foarte necesară generaţiei în creştere: „Obţinând dreptul ca biblioteca noastră să poarte numele lui Ion Chilaru, ne străduim să-l readucem în actualitate. După sfintele Paşti, când se va încălzi timpul, vă invităm la o mare sărbătoare în cinstea neuitatului nostru consătean, organizată de bibliotecari la Molniţa. Acum e frig în localul nostru, şi nu vrem ca oaspeţii să plece de la noi cu răceală în suflet”.

15 februarie – ziua care uneşte inimi

Pe făgaşul sărbătorii hristologice a Întâmpinării Domnului ne-a îndreptat scriitorul Vasile Vascan, invocând semnificaţia de simbol a naşterii lui Ion Chilaru în această zi, ce anunţă zorii înnoirii, îi pregăteşte pe oameni pentru a primi adevărul. Cunoscut în popor sub denumirea Stritenia, acest praznic ortodox adună copiii Domnului, aşa cum ne-a adunat şi pe noi întru pomenirea unui om cu suflet bun, cu mare iubire de aproapele. Poezia lui V. Vascan, consacrată regretatului dispărut, precum şi propriile sentimente le-au răscolit amintirile zoriştilor Mihai Huţcal, Gheorghe Isac, Tudor Andrieş, Vera Pelehataia, Vasile Tărâţeanu, toţi relevând în primul rând bunătatea incomparabilă şi pronunţatul simţ al umorului specifice fostului redactor-şef. S-a remarcat că glumele îl ajutau pe Ion Chilaru să deschidă uşile celor mai de temut cabinete, că el avea întotdeauna la îndemână un banc ce-i servea de „scut şi suliţă”, moment relevat şi de corespondentul voluntar Porfir Ciocălău. Scriitorul Vasile Tărâţeanu a ţinut să ne readucă figura controversată a fulminantului Ion Chilaru, care putea să fulgere şi să tune, iar peste câteva clipe să se însenineze, să râdă în hohote, trăind până la extenuare stările de supărare şi de voie bună. De aceea se bucura de popularitate în rândul oamenilor simpli, pentru că „nu era fudul, se apropia de oricine, gata să-l ajute, să-i aline durerea”, după cum au mărturisit corespondenţii netitulari Gheorghe Melnic, Ion Criliuc, prietenii ziarului Dumitru Fedorcea şi Ilie Tomiuc. În special, are un bagaj bogat de amintiri în această privinţă Gheorghe Melnic, care într-un timp a lucrat la Primăria Cernăuţiului, în secţia de evidenţă a locuinţelor. Ion Chilaru, fiind vizitatorul cel mai insistent, şi punându-se bine cu toţi şefii, a reuşit să-şi asigure membrii colectivului (chiar şi pe copiii multor colaboratori) cu spaţiu locativ. Cu asemenea binefaceri şi-a câştigat un loc în inimile multor beneficiari ai mărinimiei sale.

Trăieşte, doineşte şi prin tinerele voci

O surpriză minunată ne-a venit de la voloceni şi herţeni. Tinerii mesageri ai valorilor naţionale, aduşi de două personalităţi unice, profesorii de limba română Nicolae Mintencu şi Elena Apetri, desemnaţi de „Zorile Bucovinei” în gala românilor anului 2016, ne-au înseninat sufletele, aşa cum odinioară însorea cerul Volocii şi înveselea inima Herţei cu vizitele bine programate sau escapadele sale, poetul Ion Chilaru. Două fetiţe de la ŞM Voloca, Andrea Onofreiciuc (cl. I) şi Ana Cristina Poclitar (cl. VII) au recitat poezii din creaţia poetului, despre care ştiu că era om cu suflet mare şi făcea bine tuturor. În sală împărtăşeau emoţiile talentatelor declamatoare mămicile lor – Maria Onofreiciuc, şefă de studii la ŞM Voloca, şi Violeta Poclitar (soţia directorului şcolii respective). Cu tremur de suflet, profesorul Nicolae Mintencu a cântat cea mai dragă doină din repertoriul său – „Bate vântul, bate vântul…”. Mai târziu am aflat că a venit la redacţie direct din patul de spital, căci nu putea să nu-şi spună şi el cuvântul despre bunătatea omului Ion Chilaru, care i-a fost de oaspete drag în şcoală şi l-a găzduit în paginile ziarului. Dl Nicolae Mintencu crede că poetul a acceptat compromisuri, a mers la sacrificii în detrimentul vocaţiei poetice, pentru a proteja ziarul, această oază românească – colectivul „Zorilor Bucovinei”.

Deşi s-a format ca profesoară în timpuri democratice şi s-ar părea că-i sunt neînţelese ţinerile în frâu a liberei cugetări, prof. dr. Elena Apetri a sesizat adevăratul mesaj al poeziei lui Ion Chilaru, venind cu o pledoarie emoţionantă, dar şi argumentată în apărarea poetului. Faptul că a adus doi copii din Molniţa, elevi ai Liceului „Gheorghe Asachi”, că a selectat cu atâta fineţe din creaţia acestui poet criticat de unii şi învinuit de servilism partidului comunist, e o dovadă a culturii vaste, simţului artistic ales al profesoarei. Evidenţiind că nu atât de dragul momentului poetic, ci pentru ziua lor de mâine, pentru ce o să povestească mai departe i-a adus pe aceşti copii, dna profesoară a recitat în gând şi în glas alături de ei (studentul Denis Apetri, elevii Anastasia Lâsenco, Andrei Olaru, Iana Ghirghiligiu) despre grai şi plai, despre mâinile mamei… Ne-a îndemnat să citim cu atenţie, printre rânduri, versurile lui Ion Chilaru, şi o să descoperim că, dincolo de amprentele timpului, de cuvintele cerute pentru a trece prin vămile cenzurii, se profilează un poet care se ancorează în literatura română: cu sentimentul iubirii pronunţat, cu chemarea de a iubi o floare, de a fi verticali ca arborii (poezia „Copacii”).

Recunoscători dnei Elena Apetri pentru că le cultivă tinerilor simţul pătrunderii în sensurile adânci ale poeziei, suntem siguri că cei trecuţi prin şcoala ei, în pofida tuturor furtunilor, nu-şi vor trăda neamul şi graiul matern. Aşa cum nu şi le-a trădat nici Ion Chilaru, cu toate compromisurile şi manevrările pe care a fost nevoit să le aplice. Or, după cum a oftat spre finalul întâlnirii noastre cu Ion Chilaru soţia sa, doamna Larisa, acum sunt mulţi patrioţi şi timpurile sunt mai uşoare pentru înălţarea pe valul patriotismului: „Am trăit 25 de ani fericiţi împreună şi de 23 de ani trăiesc în gol, fără de el. Nu i-a fost uşor, dar şi-a iubit mult limba română, oamenii din jurul său, colectivul. L-am văzut radiind de bucurie când ziarul a trecut la grafia latină. Merg des la cimitir, întâlnesc uneori oameni bătrâni la mormântul lui, care îmi spun că Ion Chilaru i-a ajutat în viaţă. Mă închin adânc în faţa dumneavoastră pentru că nu-l uitaţi”. Aceleaşi emoţionante cuvinte de mulţumire le-am auzit şi de la fiul soţilor Chilaru, Olesi sau Lesyk, cum obişnuia să-l dezmierde cu dragoste tatăl.

Aş mai adăuga la întregirea chipului de sincer român al lui Ion Chilaru şi demnitatea sa de a nu se schimba la faţă, de a nu se da de mare patriot român, cu toate că a pus umărul la fondarea primei formaţiuni naţionale din ţinut – Societatea „Mihai Eminescu”, a avut buni prieteni printre românii de dincolo de frontieră, unul din aceştia fiind Ion Paranici, poetul şi fostul redactor-şef al ziarul „Crai nou” („Zori noi” până la revoluţia română, căreia Ion Chilaru i-a consacrat un vibrant poem). Chiar în ajunul manifestării de la „Zorile Bucovinei”, scriitoarea suceveană, jurnalista de la „Crai nou”, Doina Cernica, mi-a scris că nu l-a văzut pe Ion Chilaru cu părul cărunt, aşa cum se apropie acum, la a 80-a aniversare dl Ion Paranici. Noi am trecut prin dramaticele clipe, văzându-l pe Ion Chilaru, pe drumul veşniciei, cu pecetea sfâşietoarei suferinţe pe faţă. Dar la acest 15 februarie l-am avut şi l-am evocat tânăr, vesel şi ferice, aşa cum a rămas în inima „Zorilor Bucovinei” şi a întregului plai bucovinean.

MARIA TOACĂ

Cernăuţi

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: