Liderul PSD Suceava, Ioan Stan:

Vrem o colaborare cu preşedintele CJ, Gheorghe Flutur, pentru binele judeţului

> …Dar acesta dovedeşte că nu poate fi imparţial

Preşedintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a declarat, marţi, că modul în care majoritatea PNL din Consiliul Judeţean Suceava a realizat distribuirea fondurilor către localităţile din judeţ, fiind favorizate doar localităţile cu primari PNL, dovedeşte că preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, nu este imparţial, aşa cum clamează.

„Ca preşedinte al Organizaţiei Judeţene PSD Suceava, atât în nume propriu, cât şi în numele colegilor parlamentari, consilieri judeţeni şi al consilierilor locali social-democraţi, am exprimat permanent dorinţa de colaborare cu preşedintele Consiliului Judeţean spre binele locuitorilor judeţului Suceava şi al tuturor comunităţilor locale, indiferent de culoarea politică a celor care le reprezintă. O ultimă dovadă este prezenţa în judeţ, în data de 10-11 martie, a ministrului social-democrat, dna Sevil Shhaideh, care va prezenta tuturor primarilor judeţului noua variantă a Programului Naţional de Dezvoltare Locală” susţine senatorul Ioan Stan.

El arată însă că, în schimb, preşedintele Consiliului Judeţean confirmă suspiciunea pe care a avut­o în ceea ce priveşte imparţialitatea şi dorinţa de colaborare deseori clamată. „Ilustrativ este modul discreţionar, partinic, în care majoritatea PNL din Consiliul Judeţean a repartizat sumele cuvenite pentru echilibrarea bugetelor locale cu o vizibilă favorizare a unităţilor administrativ-teritoriale conduse de primari PNL” spune liderul PSD Suceava.

Ioan Stan subliniază că, în ciuda duplicităţii manifestate de preşedintele CJ, îl invită să abandoneze logica provincială derizorie a abordării diferenţiate, exclusiv pe criterii politice, a problemelor localităţilor judeţului şi să se alăture eforturilor social-democraţilor suceveni pentru promovarea intereselor tuturor comunităţilor din judeţul Suceava.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI