Grupul Schweighofer primeşte decizia FSC de a se dezasocia de grup ca un prilej de a intensifica şi mai mult eforturile sale de a implementa şi optimiza sistemele de control pentru a asigura un lanţ de aprovizionare sustenabil în România.
Compania austriacă arată într-un comunicat de presă că, la jumătatea lui ianuarie 2017, a prezentat un set de măsuri complete care au scopul de a stabili o nouă arhitectură a siguranţei, fără precedent în industria forestieră din România, şi care depăşeşte toate cerinţele legale. „În 2017, Grupul Schweighofer investeşte aproximativ 1 milion de euro în noul său sistem de control.
Compania este hotărâtă să facă tot ce îi stă în putere să convingă FSC şi ceilalţi factori interesaţi de eficienţa acestui nou sistem. Holzindustrie Schweighofer îşi propune să dezvolte împreună cu FSC un plan de reasociere cât de curând posibil.
FSC a aprobat planul de acţiuni al Holzindustrie Schweighofer care a fost implementat în ultimele trei luni şi admite că este un punct de plecare bun pentru a continua dialogul şi pentru a dezvolta un plan de reasociere. FSC a luat decizia pe baza informaţiilor cu privire la posibile încălcări ale standardelor de măsurare a lemnului care i-au fost aduse în atenţie în timpul perioadei de probaţiune.
Consiliul Director al FSC a explicat că noile investigaţii nu au fost compatibile cu statutul de probaţiune, iar acest lucru a condus la dezasociere.
Având în vedere că Holzindustrie Schweighofer şi-a calibrat echipamentul de măsurat şi are şi un sistem de conformitate care respectă foarte strict cadrul legal, aceste acuzaţii sunt surprinzătoare. Cu toate acestea, compania garantează FSC colaborarea totală în legătură cu investigaţiile ce vor urma.
Mai mult, Holzindustrie Schweighofer va face toate eforturile pentru a convinge FSC şi alte părţi interesate de eficienţa măsurilor şi de angajamentul său cu privire la practicile de afaceri sustenabile” se arată în comunicatul companiei.
Lupta împotriva tăierilor ilegale în România
Directorul general al Grupului Schweighofer, Frank Aigner, a declarat:
„Ne păstrăm pe deplin angajamentul asumat în lupta împotriva tăierilor ilegale în România, chiar dacă noi nu executăm operaţiuni de exploatare forestieră. Vom continua cu toată puterea în direcţia transparenţei, a dialogului cu organizaţiile de mediu şi vom implementa planul nostru pentru o industrie forestieră sustenabilă în România”.
Compania continuă dialogul constructiv cu FSC şi va dezvolta un plan de reasociere. Principiile pe care ne vom baza rămân clare: vom continua.
Holzindustrie Schweighofer sprijină certificarea în România
Datorită acestor eforturi continue, Frank Aigner este optimist că procedura de reasociere ar putea începe în curând.
„Dezasocierea FSC de noi este o baza bună pentru a ne pregăti cu calm de un nou început cu FSC” spune Aigner. El mai evidenţiază şi faptul că Holzindustrie Schweighofer va continua să promoveze standardul FSC în cadrul lanţului de aprovizionare printr-o schemă de bonusare. „Din 2012, am sprijinit certificarea FSC a furnizorilor noştri cu aproximativ 1 milion de euro. Vom continua cu siguranţă acest angajament” confirmă Aigner.
Planul de reasociere
Frank Aigner s-a arătat bucuros de faptul că FSC a aprobat măsurile luate de Holzindustrie Schweighofer în aceste trei luni, ca parte a dezvoltării unui plan preliminar de acţiuni de corecţie. FSC vede aceste măsuri ca fundamentul pentru dezvoltarea unui plan în care dezasocierea să înceteze.
Paşii următori
„Paşii următori sunt clari”, spune Frank Aigner, „vom discuta fără ezitare cu FSC şi cu alte ONG-uri, le vom oferi tot sprijinul nostru în investigaţiile ce urmează şi vom informa imediat publicul şi alţi parteneri interesaţi despre orice schimbare a situaţiei”.
























Comentarii