> Vor fi instalate conducte cu o lungime de 28,5 km
Studiul tehnico-economic pentru introducerea de gaz natural în cartierele Burdujenisat şi Tineretului din municipiul Suceava a fost depus de distribuitorul de gaz natural Delgaz, a anunţat primarul Ion Lungu.
El a explicat că Delgaz urmează să finanţeze componenta de redimensionare a conductei de presiune medie, în timp ce municipalitatea va finanţa instalarea conductelor de transport şi distribuţie, investiţie pe care distribuitorul de gaz o consideră ineficientă, dar care este necesară pentru locuitorii din zonă care au răspuns, într-o consultare publică, în proporţie de 97,95%, că doresc introducerea gazului natural în Burdujeni-sat.
Prin investiţia municipalităţii urmează să fie instalate conducte de diferite tipuri pe o lungime totală de 28,5 km, a spus primarul, care a menţionat că gazul metan va adus pe 33 de străzi, dintre care 28 în Burdujeni-sat şi cinci în cartierul Tineretului.
Ion Lungu a menţionat că Primăria Suceava va încheia cu Delgaz un contract de asociere şi unul de comodat, prin care municipiul dă firmei de distribuţie, în folosinţă gratuită, conductele (în timp ce potrivit legislaţiei vechi trebuia să o transfere în proprietatea distribuitorului).
Indicatorii tehnico-economici urmează să fie prezentaţi spre aprobare Consiliului Local Suceava, valoarea investiţiei fiind estimată la 4,182 milioane de lei. În acest an se vor aloca 2 milioane de lei în vederea începerii licitaţiilor, a adăugat Lungu.
Primarul a apreciat că în urma licitaţiilor suma pentru aceste lucrări va fi mai mică.
„Este o veste bună că putem aduce gazul metan în Burdujenisat” a conchis Lungu.

























Comentarii