Datele oficiale calculate pentru anul 2016 arată, spre mulţumirea oamenilor legii suceveni, o scădere cu 15% a cazurilor de furturi din societăţile comerciale care îşi derulează activitatea pe raza judeţului. Potrivit reprezentanţilor IPJ Suceava, „trendul descendent a fost impus de eficienţa activităţilor de patrulare a poliţiei, dar şi de responsabilizarea administratorilor de unităţi economice în vederea dotării cu elemente de securitate a obiectivelor”. Chiar şi în pofida numeroaselor campanii de informare şi a legislaţiei în domeniu, mai există încă unităţi economice care nu sunt dotate cu elemente tehnice de securitate, prezentând un grad ridicat de vulnerabilitate. Tocmai de aceea, lucrătorii din cadrul Serviciului Ordine Publică/ Compartimentul Sisteme de securitate privată, au acţionat pe linia prevenirii şi combaterii nerespectării legislaţiei privind paza şi protecţia valorilor deţinute de către persoanele juridice din raza oraşului Dolhasca. Potrivit Legii 333/2003 modificată, conducătorii unităţilor care deţin bunuri şi valori sunt obligaţi să asigure paza, mijloacele mecano-fizice de protecţie şi sistemele de alarmare împotriva efracţiei. La acest capitol se pleacă de la banalele grilaje metalice, uşi şi încuietori şi se merge până la butoane şi pedale de panică sau televiziune cu circuit închis, cu posibilităţi de înregistrare şi stocare a imaginilor şi datelor, corespunzător gradului de siguranţă impus de caracteristicile obiectivului păzit.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii