Pe sub zăpezi aud…

Sfârşitul celor 11 biete animale în recentul incendiu de la circul bucureştean a avut printre urmări nu doar destituirea directorului de circ, o plângere/anchetă penală etc., ci şi resuscitarea unui larg sentiment de grijă omenească pentru animale în general şi cele de la circuri mai ales, materializat în petiţii, luări de atitudine vizând – potrivit unui trend care a produs efecte în alte ţări – eradicarea numerelor de circ cu animale (însă păstrarea celor cu fiinţe umane). Dar şi o patetică literatură specializată, din care, aici, citez doar atât: „Libertatea e la fel de importantă pentru animale ca şi pentru oameni. Faptul că încă ne mai ducem copiii la circ să se bucure de suferinţa animalelor din arenă e ceva ce mă poartă cu gândul la barbaria arenelor în care mureau sclavii din antichitate…”. Nu m-aş pune contra, mai ales că, potrivit plângerii penale formulate de o respectabilă fundaţie de protecţie a necuvântătoarelor, se au în vedere acuzaţii de „maltratare şi de schingiuire a animalelor, provocarea de suferinţe fizice şi psihice”. Nu m-aş pune contra; totuşi nu s-ar putea avea în vedere păstrarea numerelor cu animale dresate cu frumuşelul şi zăhărelul, aşa cum ni se arată bunăoară în reportajele poate publicitare despre câinii de rasă posedaţi de persoane inteligente şi civilizate? Iar dacă îmi veţi spune că acei câini chiar visează, încă dinainte de a deschide ochii, să facă sluj pentru o domnişoară şi aport pentru un rasat domn activ, ba şi că există câini care de mici jinduiesc să fie salvatori prin flăcări şi ruine, da, atunci voi fi convins! Pe urmă îmi va veni rău după şniţelul tocmai ingurgitat şi m-aş face vegetarian, iar atunci, vindecat de toate ipocriziile, mi s-ar rupe sufletul când să smulg din stratul unde-a fost domesticit un fraged fir de ceapă. Şi vorba ceea (eminesciană!): pe sub zăpezi aud cum creşte iarba…