Record al Parchetului Rădăuţi

Procurorii i-au trimis în judecată, după doar trei săptămâni de anchetă, pe agresorii poliţiştilor din Gălăneşti şi Horodnic de Jos

Parchetul Judecătoriei Rădăuţi a anunţat, joi, că i-a trimis în judecată, pentru ultraj, pe agresorii unor poliţişti din Horodnic de Jos şi Gălăneşti, fapte produse la începutul lunii decembrie.

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi au dispus, joi, trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a lui Constantin Florin Ciorcan pentru ultraj. El este acuzat că în seara zilei de 1.12.2016, în jurul orei 22.30, l-a ameninţat cu acte de agresiune fizică, a vrut să-l lovească cu o coadă de topor, iar apoi a aruncat cu pietre şi cu alte obiecte contondente asupra unui agent-şef principal de poliţie în cadrul Secţiei nr. 4 de Poliţie Rurală Gălăneşti, care, fiind în timpul serviciului, intervenise pentru aplanarea unui conflict sesizat prin 112.

Agresorul a mai fost recent trimis în judecată şi condamnat în primă instanţă pentru săvârşirea, între altele, a două infracţiuni de ultraj, la data comiterii infracţiunii din prezenta cauză el aflându-se sub control judiciar, măsură preventivă ce nu a contribuit însă cu nimic la estomparea conduitei lui antiscociale, care, dimpotrivă, s-­a accentuat, arată procurorii.

Totodată, Parchetul Judecătoriei Rădăuţi a mai anunţat că a dispus trimiterea în judecată a lui Dan Olenici, cercetat în stare de arest preventiv, pentru ultraj şi violare de domiciliu. El este acuzat că în seara zilei de 3.12.2016, în jurul orei 20.40, pe fondul resentimentelor faţă de un agent-şef de poliţie, şeful Postului de Poliţie al comunei Horodnic de Jos, pe care îl considera responsabil de soluţionarea nefavorabilă a unui dosar penal în care a avut calitatea de persoană vătămată, s­-a deplasat, împreună cu trei fii ai săi, dintre care doi minori, la locuinţa de serviciu a poliţistului menţionat, pentru a-­i cere socoteală, împrejurare în care a intrat fără drept în curte şi apoi în holul apartamentului, unde l­-a lovit pe lucrătorul de poliţie cu pumnul în zona feţei, cauzându­i leziuni traumatice vindecabile în 5­7 zile de îngrijiri medicale. Alături de el au fost trimişi în judecată şi fiii acestuia, care au intrat fără drept în curtea poliţistului.

Procurorii arată că Dan Olenici a mai fost cercetat penal şi sancţionat administrativ cu amendă într-­un dosar al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi pentru comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: