Câştigătorii „Salonului de umor” Suceava 2016

> Un premiu a fost obţinut de scriitorul Ştefan Stroe, pe care-l citiţi zilnic, cu epigramă, în „Crai nou”!

La sediul Centrului pentru Susţinerea Tradiţiilor Bucovinene din municipiul Suceava, au avut loc, joi, vernisajul expoziţiei şi festivitatea de premiere a celei de-­a XXVIII-a ediţii a „Salonului de umor” Suceava 2016 (Campionatul naţional de caricatură).

Evenimentul a fost organizat de Consiliul Judeţean Suceava, Centrul Cultural „Bucovina” – Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Suceava.

Juriul salonului, alcătuit din Mihai Pânzaru-PIM (preşedinte), Victor T. Rusu şi Tiberiu Cosovan (membri), a evaluat lucrările şi a acordat premiile pentru caricatură şi epigramă/carigramă.

Pentru caricatură, juriul a decis acordarea următoarelor premii: premiul I (600 lei) – Florian Doru Crihană (Galaţi), Cristian Topan (Bucureşti), George Licurici (Suceava), Carlos Amorim (Brazilia); premiul II (300 lei) – Marian Avramescu (Ploieşti), Costel Pătrăşcan (Brăila); premiul III (200 lei) – Doru Ghiocel Olaş (Suceava), Doru Axinte (Tulcea), Liviu Stănilă (Deva), Viorel Corodescu COV (Suceava) şi Keleman Istvan (Ungaria).

Pentru epigramă/carigramă, juriul a acordat două premii (500 lei) lui Emil Ianuş şi Ştefan Stroe.

La „Salonul de umor” Suceava 2016, cu tema „Hai în Bucovina!”, s­-au înscris 38 de caricaturişti din ţară şi din străinătate (Brazilia, Israel, Ungaria).

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: