Zona metropolitană, un proiect ratat din cauza schimbării din mers a strategiei Guvernului

 > Acordul-cadru de finanţare 2014-2020 nu mai facilitează promovarea de proiecte comune, în prezent localităţile urbane şi cele rurale având rezervate alocări separate > Proiectele integrate ale celor 15 unităţi administrativ-teritoriale asociate, proiecte care nu vor mai putea fi depuse din cauza schimbării regulii jocului, erau de 352 de milioane de euro > „Am făcut această zonă metropolitană cu mari speranţe, cu mult entuziasm, însă, deocamdată, nu putem accesa împreună fonduri europene” declară Ion Lungu

 Asociaţia de dezvoltare intercomunitară „Zona metropolitană” Suceava rămâne fără obiect, a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, preşedintele acestei structuri, Ion Lungu, primarul municipiul Suceava. Înfiinţată în urmă cu mai mulţi ani, zona metropolitană îşi propunea să atragă finanţare comună în numele membrilor asociaţi, reglementările Uniunii Europene de la acel moment favorizând tocmai unităţile administrativ-teritoriale astfel constituite. „Un lucru care mă doare mult este că am făcut această zonă metropolitană pe un principiu cu care am plecat la drum în urmă cu circa 7 ani, în ideea Europei regiunilor, conform căruia, acolo unde sunt asocieri mari din punct de vedere al suprafeţei, cât şi al populaţiei, acestea vor avea prioritate la finanţare. Însă acest lucru nu se mai adevereşte astăzi” reliefează Ion Lungu.

Primarul Sucevei spune că potrivit reglementărilor aferente noului exerciţiu european, finanţarea este asigurată în cadrul Axei 4, privind dezvoltare urbană, a Programului Operaţional Regional (POR), în timp ce în Asociaţia „Zona metropolitană” membre sunt, în majoritate, unităţi administrativ-teritoriale din mediul rural. În consecinţă, localităţile urbane şi cele rurale nu vor mai putea promova proiecte comune, deoarece, acum, fiecare dintre cele două categorii au prevăzute alocări distincte.

„Am făcut această zonă metropolitană cu mari speranţe, cu mult entuziasm, însă, deocamdată, nu putem accesa împreună fonduri europene. Din nou, intervine o schimbare din mers a strategiei Guvernului României, pentru că, aşa cum a venit, în partea finală, acordul-cadru de finanţare 2014-2020, nu mai este posibilă promovarea de proiecte comune” a explicat Ion Lungu.

Proiectele integrate ale Asociaţiei de dezvoltare intercomunitară „Zona metropolitană” Suceava, respectiv cele care includ cele 15 unităţi administrativ-teritoriale, erau aproximate la circa 352 de milioane de euro. Pe de altă parte, în conformitate cu strategia de dezvoltare a zonei în intervalul 2014-2020, valoarea proiectelor individuale ale autorităţilor locale componente, precum şi cea a proiectelor în care erau implicate câte două unităţi administrativ-teritoriale vecine, urmăreau atragerea a aproape 300 de milioane de euro, fonduri europene nerambursabile.

Zona metropolitană Suceava se întinde pe o rază de aproximativ 20 km în jurul municipiului Suceava şi are peste 200.000 de locuitori.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: