Americanii ar putea reabilita monumentul statuar al domnitorului Ştefan cel Mare

 SUA, prin intermediul ambasadei din Bucureşti, pune la dispoziţie finanţare pentru conservarea obiectivelor culturale din România, iar municipiul Suceava ar putea beneficia de fonduri pentru reabilitarea statuii ecvestre a domnitorului Ştefan cel Mare, din preajma Cetăţii de Scaun a Sucevei. Anunţul a fost făcut de primarul Ion Lungu, care a evidenţiat că facilitatea este posibilă în baza unui ordin al Ministerului Culturii, act deja avizat de Ambasada SUA la Bucureşti.

„Există o oportunitate de a finanţa acest proiect prin Ministerul Culturii, cu fonduri americane. Proiectul este depus la minister, reabilitarea statuii lui Ştefan cel Mare putându-se face cu bani de la Ambasada Americii” a evidenţiat primarul Ion Lungu.

Primăria Suceava a recepţionat un prim studiu de fezabilitate privind reabilitarea monumentului ecvestru al domnitorului Moldovei, Ştefan cel Mare, în luna iulie 2009, acesta fiind reactualizat la începutul lui 2016. Pentru reabilitare, Consiliul Local a aprobat un total de 263.432 de euro, durata de realizare a lucrărilor fiind estimată la 12 luni. Acestea cuprindeau refacerea cu plăci de travertin a placajului soclului; reabilitarea basoreliefului din bronz de pe faţada de est; montarea sistemului de iluminat arhitectural şi al celui ambiental; realizarea unor bănci din beton armat; amenajarea de jardiniere din beton, precum şi de rampe pentru persoane cu dizabilităţi. Însă, iniţial, proiectul nu a fost agreat de Ministerul Culturii, motivul fiind că acesta nu includea şi intervenţii la grupul statuar cal-călăreţ.

Reamintim că monumentul statuar din Dealul Cetăţii de Scaun a fost dezvelit la 16 septembrie 1977, atunci înscriindu-se într-un program de dezvoltare a artei monumentale din judeţul Suceava întocmit în 1974 şi având ca scop omagierea descălecătorilor şi întemeietorilor de ţară. Pentru statuia ecvestră a lui Ştefan cel Mare, la concursul din februarie 1975, au fost prezentate 17 propuneri, aleasă fiind cea a sculptorului Iftimie Bîrleanu. De-a lungul timpului, sub acţiunea factorilor naturali, a intervenţiei antropice, dar şi ca urmare a lipsei lucrărilor de întreţinere, monumentul s-a deteriorat, de foarte mulţi ani aflându-se într-o evidentă stare de degradare. Astfel, s-au înregistrat exfolieri ale placajelor, lăsarea platformei soclului şi destabilizarea basoreliefului, cu prăbuşirea respectivelor elemente componente.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: