Municipiul Suceava

Drepturile profesorilor şi persoanelor cu handicap, asigurate inclusiv de sărbători

Salariile cadrelor didactice şi indemnizaţiile aferente persoanelor cu handicap sunt asigurate până la finele anului, inclusiv, mulţumită unei rectificări a bugetului, operată ieri, în ultima şedinţă ordinară din 2016 a Consiliului Local Suceava. Aceasta după ce Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava a înştiinţat că, potrivit OUG nr. 86 din 2016, privind rectificarea bugetului de stat pe anul 2016, municipiului Suceava i se cuvin 9,84 de milioane de lei. Din total, 6,86 milioane de lei iau calea învăţământului preuniversitar, în scopul achitării salariilor, sporurilor, indemnizaţiilor şi altor drepturi stabilite prin lege, precum şi a contribuţiilor aferente acestora. Diferenţa de 3,03 milioane de lei este îndreptată spre plata drepturilor asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav, cât şi indemnizaţiilor lunare respective.

Tot prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava, la rectificarea bugetului de stat pe anul 2016 municipiului reşedinţă de judeţ i s-a repartizat suma de 216.000 de lei. În cadrul acesteia, 198.000 de lei reprezintă defalcări din taxa pe valoarea adăugată (TVA) pentru echilibrarea bugetului local, iar 18.500 de lei este cota din impozitul pe venit, în acelaşi scop al echilibrării.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: