Doi şoferi băuţi, depistaţi de poliţişti la controale în trafic

> Unul a refuzat recoltarea de probe, la spital, iar celălalt conducea şi fără permis

 O patrulă din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Adâncata a oprit, joi după-amiază, pentru control, pe raza comunei Adâncata, un autoturism condus de un localnic de 47 de ani.

Pentru că acesta mirosea a alcool a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul nu a colaborat ulterior cu poliţiştii şi la spital, în prezenţa medicului, a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

El este cercetat acum într-un dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului şi refuzul recoltării de probe.

În noaptea de joi spre vineri, pe la ora 2.15, poliţiştii au oprit, pe raza localităţii, o maşină condusă de un localnic de 24 de ani. Şi acesta era sub influenţa alcoolului, dar nu aşa de beat ca cel de la Adâncata. Etilotestul a indicat în cazul său 0,38 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Problema mare era însă alta. În baza de date confruntată de poliţişti scria clar că tânărul vicovean nu avea permis de conducere, aceasta fiind altă infracţiune pentru care va fi cercetat în dosarul penal deschis pe numele său.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI