Următorii doi ani vor fi „ani de foc” în procesul de cadastrare a proprietăţilor

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, miercuri, că următorii doi ani vor fi „ani de foc” în ceea ce priveşte procesul de cadastrare a proprietăţilor şi a apreciat iniţiativa Guvernului Cioloş de a debloca fondurile pentru lucrările de măsurare şi înregistrare gratuită a proprietăţilor în cartea funciară.

„Următorii doi ani vor fi ani de foc în care vor fi prinse la cadastrare toate localităţile judeţului” a spus Flutur.

El a amintit că, în precedentul său mandat de preşedinte al CJ Suceava, a început procesul de intabulare gratuită a proprietăţilor prin programul CESAR al Băncii Mondiale în localităţile Moara, Adâncata, Mănăstirea Humorului, Hordniceni şi Dărmăneşti. Flutur a spus că la Moara s­-a finalizat această acţiune pentru întreaga localitate, fiind intabulate 12.451 de imobile.

Potrivit lui, Guvernul a aprobat cadastrarea gratuită pentru mai multe localităţi sucevene, iar lucrările vor fi finanţate de Autoritatea Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară prin Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciară, finanţarea fiind în cuantum fix de 60 lei/carte funciară.

În aceste condiţii se execută lucrări în acest sens în Cornu Luncii, Capu Câmpului, Bosanci, Berchişeşti, Iaslovăţ, Ilişeşti, Liteni şi Siret, în timp ce pentru localităţile Ciprian Porumbescu, Moldova Suliţa, Ostra, Rădăuţi, Salcea, Stroieşti şi Stulpicani există încheiate contracte de finanţare şi de execuţie, urmând ca predarea documentelor să fie făcută începând cu anul 2017.

„Anul viitor sperăm să intre la rând şi celelalte localităţi ale judeţului. Pentru aceste lucrări sunt fonduri europene prin Programul Operaţional Regional, iar din 2017 fiecare localitate va trebui să aibă contract şi să stabilească un calendar pentru demararea procesului de cadastrare şi înregistrare gratuită a proprietăţilor în cartea funciară. Apreciez în mod deosebit iniţiativa Guvernului Cioloş care a legiferat şi a deblocat fondurile în acest an pentru cadastru gratuit. În acest fel se poate recupera timpul pierdut în ultimii ani în domeniul cadastrului” a conchis Flutur.

Experţii în imobiliare avertizează că o proprietate necadastrată nu există, este un activ blocat, care nu poate fi valorificat.

Prin Programul Naţional de Cadastru, înregistrările sistematice din oficiu sunt gratuite. Cu toate acestea, înscrierile sunt sporadice, proprietarii asumându-şi riscurile de­ a avea bunuri imobiliare care, de fapt, nu există. Un imobil neînregistrat la cadastru nu poate constitui o garanţie bancară, nu poate susţine bonitatea unei persoane fizice sau juridice şi nu garantează nici măcar dreptul de folosinţă.

În domeniul agricol, din cauza terenurilor necadastrate, nu se poate face agricultură de masă, sustenabilă, ci doar pe parcele mici, de subzistenţă. Fermierii care deţin terenuri indivize, necompacte cadastral, nu pot primi subvenţii şi nici nu pot accesa fonduri nerambursabile.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI