Todireşti

Maşină cu doi copii în ea, lovită de tren la o trecere peste calea ferată

O familie cu doi copii minori a fost la un pas de tragedie, după ce maşina, condusă de tată, a fost lovită de un tren la o trecere de nivel peste calea ferată, în localitatea Todireşti.

Miercuri, 30 noiembrie, în timp ce şoferul, un bărbat de 38 de ani, traversa cu maşina, fără să se asigure, trecerea la nivel peste calea ferată a fost surprins de trenul de călători Cacica – Suceava, în jurul orei 12. Acesta avea ca pasageri pe soţia lui, o femeie de 35 de ani, şi pe cei doi copii, un băiat de 9 ani şi o fetiţă de 12 ani.

Autoturismul a fost târât de locomotivă circa 100 m, până când mecanicul a reuşit să oprească trenul. Părinţii şi cei doi copii au fost răniţi, cel mai grav fiind tatăl, care a suferit multiple traumatisme, trenul lovind maşina chiar pe partea lui.

masina-lovita-trenAu intervenit la faţa locului salvatorii Detaşamentului de Pompieri Suceava, cu două autospeciale cu accesorii pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD de Terapie Intensivă Mobilă, împreună cu două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean.

Persoane din tren scoseseră toată familia din maşina lovită. Personalul medical SMURD şi de pe ambulanţe a dat primul ajutor, a stabilizat răniţii, apoi i-a transportat la spital.

În trenul Cacica-Suceava erau circa 70 de călători, care nu au păţit nimic, circulaţia pe linia de cale ferată fiind reluată, de altfel, după ce pompierii au ridicat maşina de pe şine, în jurul orei 12.40.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI