Motto: „Nil desperandum!”
(lat. Să nu disperi!”) Horaţiu, Ode
Se spune (cu câtă dreptate?) că în tot răul este şi un bine. Dacă-i aşa, să ne întrebăm care-i binele în disputa Maia Sandu – Igor Dodon, continuată mult şi după 13 noiembrie a.c., şi nesesizat de analiştii şi guriştii de serviciu? Faptul că cei doi îşi reproşează ce-şi reproşează, în limba română, chiar şi cu accent rusesc, e un câştig care nu poate fi trecut cu vederea. Nici n-ar fi trebuit să mai luăm în discuţie dacă un oarecare Steriu, de la PMP, nu l-ar fi propus ca prim-ministru pe Traian Băsescu, care ni s-a prezentat mereu drept campion al uniunii Republicii Moldova cu România. Asta n-ar fi nimic, vorbeşte şi omul aşa, într-o doară, atâta i-a mai rămas după ce-a prăduit ţara şi haremul, dar când te gândeşti că „Unirea” este punctul forte din programul PMP, situaţia se schimbă, simţi dintr-o dată că eşti cuprins de sentimentul înalt al recunoştinţei faţă de fostul şef şi te înscrii entuziast în formaţiunea lui politică. Va trebui să-i cerem lui Băsescu să se întâlnească cu Dodon, ca să aşeze ei între ei, fără amestecul nimănui, revenirea Basarabiei la ţara mamă. Oare cât poate să mai păcălească Băsescu cu unirea lui? El a tras frumuşel din condei o samă de voturi din Republica Moldova, vrea s-o facă şi la alegerile parlamentare, să ne aducă fericirea, cum a mai adus-o, să se poată răfui cu Kovesi, cu justiţia, cu serviciile, cu Ponta, cu Iohannis şi cu toţi ceilalţi, că nu mai există un prim-ministru mai bun ca el, la câte ştie, poate şi face.
Ca să vedeţi că unirea cu Republica Moldova cu România este calul de ham la căruţa electorală a lui Băsescu, în care dai cu biciul, dar nu-i dai de mâncare, să-l urmărim pe împricinat prin Suceava şi prin Botoşani, unde preocuparea principală a fost lupta cu sistemul, la care a lucrat, n-o mai spune, cu sârg şi interes. El şi-a pus oamenii lui în posturi şi funcţii, el şi-a alcătuit un harem care să mintă şi să fure pentru el, el a acordat titlul şi gradul de general la 200 de merituoşi ai armatei române, aproape lichidată. Vă amintiţi de celebra expresie „Eu te-am făcut chestor”, el a făcut şi a desfăcut toate şi acum, la fel ca fostul Constantinescu, se arată învins de sistem. Nu eşti învins, domnule Băsescu, nu mai eşti luat în seamă, eşti un simplu particular care păstrezi nişte ifose marinăreşti. Ai văzut că nu-ţi merge cu plagiatul lui Kovesi cum ţi-a mers cu cel al lui Ponta? Ce te faci cu plagiatele reevaluatului Oprea şi cu gradele lui? Cum era plină ciucuri de râie capra Irinucăi, aşa eşti, domnule Băsescu, plin de ciucuri de minciună şi infracţiuni. Mă mir de multă vreme cum de te rabdă justiţia!
Într-un alt registru, dar nu prea departe de Traian Băsescu, şi Alina Gorghiu promite, dar numai după ce vor dispărea Dragnea, Ponta, PSD-ul şi toţi ai lor. Va rămâne întâi ţara pârloagă, apoi ea, Alina cea mare, însoţită de oamenii noi din politica liberală, va însămânţa ţara numai cu liberali puri, pentru care vor da salarii de peste patru mii de lei (o mie de euro, bă!), prin 2020. Ca să ne dea şi nouă, pensionarilor şi pesediştilor rămaşi, câte ceva, trebuie să ne înscriem în PNL, optând pentru partidul cerut de preşedintele Iohannis. Numai că, făcându-se atâta gălăgie cu amestecul lui Soros şi în treburile României, folosindu-şi banii pentru destabilizarea ţării, nu direct el, miliardarul, ci prin interpuşi sponsorizaţi şi plătiţi de el, este evident că toţi cei plătiţi de străini pentru a face din România o ţară după placul lor, nu pot fi priviţi cu ochi buni, chiar dacă cei vizaţi zic că o fac din patriotism. Acest amestec extern al ocultei mondiale (nu-i societatea civilă!), bazată pe elemente (să le spunem direct) trădătoare, a contribuit hotărâtor la starea de înapoiere şi stagnare a ţării. Filantropia lui Soros (evreu de origine maghiară!) de a pune dezinteresat câte o cărămidă „democratică” la temelia ţării, ţinteşte ceva, ceva ca în Ucraina despre care noi am mai vorbit, poate sub altă formă, dar, cu siguranţă, o vom ţine minte. Asistăm, oarecum pasivi, la ascensiunea lui Nicuşor Dan, secondat de Clotilde Armand, în marşul lor de a salva România, fără alianţe, numai pe cinste şi puritate, deşi nu ştiu cu câtă îndreptăţire, ei sunt socotiţi şi remorcă, şi locomotivă soroşistă. În timp ce forţele ţării sunt ocupate cu campania electorală, se gâtuie şi se păruiesc între ele, UDMR-ul aşteaptă guvernarea, ca să mai câştige ceva, dincolo de obraz şi de lege, îşi afişează steagul Ungariei şi steagul secuiesc, sunt pe ascuns iniţiatorii şi sprijinitorii acţiunilor antiromâneşti, iar românul Dan Tănase din Secuime se zbate fără ajutor, prin instanţe, să-i determine pe secuio-maghiari să respecte Constituţia şi legile ţării.
Comentarii