Ziua Bucovinei

Toponimul Bucovina este o creaţie austriacă când, la 1775, prin Convenţia de pace semnată la Şiştov între Austria şi Poarta otomană, Austria ocupă militar un teritoriu denumit, la început, „Moldova austriacă”. Curând însă, pentru a masca anexiunea, Austria denumeşte acest teritoriu Bucovina, după numele pădurilor de fagi de la Cosmin. Consimţământul Porţii pentru cedarea nordului Moldovei a fost cumpărat cu bani grei şi daruri preţioase. În felul acesta, împărăteasa Maria Tereza a reuşit, prin iscusite manevre diplomatice şi prezentând o hartă falsificată, să ocupe o fâşie, Cordonul Imperial, după aceea, să includă în Imperiul Habsburgic partea istorică (Putna, Rădăuţi, Siret, Suceava) din nordul Moldovei. Din 1775, două teritorii din nordul Moldovei, unul aparţinând de Cernăuţi şi altul de Suceava, cu principalele oraşe, foste capitale a Moldovei o perioadă mai lungă sau mai scurtă, precum şi ocolul Câmpulungului au trecut sub stăpânire austriacă, teritorii considerate de administraţia de la Viena ca o îndreptare a graniţei dintre ţările monarhice Transilvania şi Galiţia. Austria a dorit Bucovina, la început ca o fâşie din pământul Moldovei, apoi provincia întreagă, pentru a-şi deschide drum între Galiţia de curând răpită şi Ardealul stăpânit de mai înainte.

Mihai Eminescu a explicat pierderea Bucovinei şi prin slăbiciunea statului moldav, măcinat de dezbinări interne, boală generală a neamului românesc. Adresându-se poporului român Mihai Eminescu a scris: Dacă fiii tăi vor fi fost uniţi întotdeauna atunci şi pământul tău strămoşesc rămânea unul şi nedespărţit. Şi în continuare: Vânzarea Bucovinei va fi o vecinică pată pentru împărăţia vecină, de-a pururea o durere pentru noi.

Bucovinenii au avut un destin istoric aparte. Caracterul şi conduita lor au fost marcate de condiţiile speciale în care au trăit. Legendar de toleranţi, înfruntând migraţia popoarelor barbare şi vânzoleala slavă, confruntaţi cu aerul distant, cu mândria, răceala şi ordinea germană, cu aerul de infatuare de care nu puteau scăpa unii germani în raporturile lor cu românii, convieţuind cu 10-12 etnii, din care unele naţionaliste, şi cu cel puţin cinci religii, plus încă câteva credinţe, sufletul oamenilor s-a schimbat în toate epocile.

Imediat după ocuparea Bucovinei, profesorul francez Balthasar Hacquet (1740-1815) a călătorit în Transilvania, Bucovina şi Moldova de Sus. A întocmit un jurnal de călătorie în care a consemnat: bărbaţii şi femeile sunt frumoşi… La sexul masculin am găsit două părţi – ale trupului – care-i deosebesc de europenii din vest. Anume, gâtul lor este mai gros şi picioarele mult mai subţiri, ca la turci. Femeile sunt nu numai puternice şi sănătoase, dar nasc cu multă uşurinţă copii buni, zdraveni şi sănătoşi şi se aude extrem de rar de naşteri grele şi alte lucruri asemănătoare.

Un studiu mai vechi atribuie bucovinenilor, indiferent de etnia căreia aparţin, datorită influenţei pozitive a germanilor, următoarele caracteristici: sunt buni gospodari; cunosc, pe lângă limba maternă, şi limbile celor mai importante etnii din Bucovina; sunt supuşi fideli autorităţii; sunt îngăduitori, toleranţi; sunt iubitori de şcoală şi de cultură.

Ion Nistor, istoricul care a rămas cărturarul bucovinean cu cele mai multe studii despre vieţile românilor din Bucovina, a scris cândva: Vrednică de admirat este statornicia ţăranului bucovinean, care în ciuda vitregiei timpurilor a păstrat cu sfinţenie moştenirea moldovenească: limba şi credinţa, datinile şi obiceiurile, dorul de muncă şi creaţie, precum şi proverbiala sa isteţime – virtuţi ce-l disting de neamurile care sub stăpânirea austriacă s-au aciuat lângă el în Bucovina, îngustându-i moşia şi nesocotindu-l de autohton.

Recent (1995) profesorul Klaus Heitmann, în lucrarea „Imaginea românilor în spaţiul lingvistic german, 1775-1918”, defineşte caracteristicile grupurilor etnice ce au trăit în Bucovina istorică, exagerând rolul factorului german în formarea unui aşa zis homo bucovinensis. Vremea cât Bucovina a rămas în cuprinsul Imperiului Habsburgic (1775-1918) a adus, fireşte importante schimbări în planul vieţii economice, culturale şi administrative, reformele gândite în spiritul absolutismului luminat şi puse în practică în toată împărăţia n-au avut cum să ocolească Bucovina. O urmare inevitabilă a încadrării Bucovinei într-o nouă ordine a fost schimbarea, treptată, a profilului etnic şi confesional al populaţiei: Bucovina austriacă a căpătat o altă înfăţişare decât cea a epocii medievale. S-a conturat, încet, o societate cosmopolită, a cărei pătură superioară (intelectualii, în special) au aderat la curentele culturale şi artistice din capitala imperiului. Cernăuţii trebuia să devină o mică Vienă, cum i se spunea atunci oraşului. Blazonul urbei era „ordine şi disciplină”. Acest oraş – aşezat la jumătatea drumului dintre Kiev şi Bucureşti, dintre Cracovia şi Odesa era capitala nedeclarată a Europei, unde se cântau cele mai frumoase coloraturi de soprano, iar birjarii trăsurilor discutau despre scriitori şi ziarişti la modă, unde librării erau mai multe decât cafenele. (Din ziarele vremii.) Mândria bucovineană a fost resimţită şi de orăşeni, şi de ţărani şi mai ales de intelectuali (nu de puţine ori chiar cu un sentiment de superioritate) şi este încă vie în sufletele celor foarte în vârstă. Din păcate, nu mai supravieţuieşte azi nici măcar un fir viu din ce a existat în spaţiul extrem-nordic al României. Au fost împrejurări istorice care au zguduit încrederea şi au făcut să pălească şi mândria, şi sentimentul superiorităţii (oarecum exagerat). Cu regret spun că odată cu generaţia noastră se stinge, mă tem, ultima rămăşiţă, aproape atavică, a Bucovinei istorice, cu tot ce a avut ea incomparabil.

În urma celei de-a doua note bolşevice din 28 iunie 1940, guvernul român a fost silit să cedeze nu numai străvechea provincie românească Basarabia, dar şi Nordul Bucovinei, despre care nu se pomenea nimic în protocolul Molotov-Ribbentrop. În pact a fost trecut, în scris, doar teritoriul Basarabiei. Stalin l-a extins şi asupra nordului Bucovinei şi Ţinutului Herţa, cu motivaţia că ar fi o compensaţie pentru ocuparea Basarabiei de către România, după Primul Război Mondial. Astfel, Armata Roşie a anexat peste 50.000 de kilometri pătraţi, teritorii în majoritate locuite de români. În felul acesta, la 28 iunie 1940, Basarabia, partea de nord a Bucovinei şi Ţinutul Herţa, parte a Vechiului Regat, au fost încorporate URSS. Însuşi Ribbentrop, prin Telegrama numărul 1074/25 iunie 1940, adresată ambasadorului german de la Moscova, se declară nedumerit de pretenţia Uniunii Sovietice privind ocuparea Bucovinei. Iată un fragment din textul telegramei: Revendicarea de către Uniunea Sovietică a Bucovinei constituie o noutate. Bucovina a fost în trecut o provincie a coroanei austriece şi este dens populată cu germani. Germania este de asemenea în mod deosebit interesată de soarta acestor volksdeutsche (populaţie germană). (Stelian Neagoe, „Bătălia pentru Bucovina”, pag. 120)

Winston Churchill, primul-ministru al Marii Britanii, a declarat la 30 septembrie 1940, în Camera Comunelor: Camera a aflat desigur că România a suferit o gravă mutilare… Dar noi nu avem de loc intenţia de a recunoaşte schimbările teritoriale care se vor face în timpul războiului, în afara cazului că ele ar fi urmarea unui acord prin bună înţelegere între părţile interesate. Simple promisiuni. Făgăduieli fără un angajament ferm.

La 21 septembrie 1940, Molotov înmâna ambasadorului german la Moscova un memoriu prin care revendica şi sudul Bucovinei. În timpul convorbirilor germano-sovietice din noiembrie 1940, între Hitler şi Molotov, reprezentantul Kremlinului, socotind că trebuie să profite de împrejurările tragice prin care trecea ţara noastră, spre a mai smulge o bucată din trupul României, revendică şi partea sudică a Bucovinei. Germania considera că făcuse o concesie considerabilă ca o parte din Bucovina să fie ocupată de Uniunea Sovietică şi amintea faptul că teritoriile ce aparţinuseră Imperiului Austriac urmau să intre în zona de influenţă germană iar Bucovina aparţinuse Austriei şi nu fusese menţionată anume ca intrând în zona sovietică, cum se făcuse în cazul Basarabiei. Iată că partea sudică a provinciei devenea mărul discordiei dintre Hitler şi Stalin, care îşi împărţiseră Europa în sfere de influenţă, fără să ţină seama de dreptul bucovinenilor de a continua să rămână, cu toţii, în componenţa statului român. La refuzul părţii germane, Uniunea Sovietică renunţă de bunăvoie la anexarea Bucovinei de Sud, socotind probabil că unele cereri absolut nejustificate ar fi putut conduce la nişte complicaţii nedorite cu aliatul ei nazist. Tratativele aparent dure, între sovietici şi germani, l-au făcut pe Stalin să cedeze şi să se mulţumească numai cu nordul Bucovinei. Aşa a fost Bucovina înjumătăţită!

La 2 iunie 1997, în timpul vizitei oficiale în România, preşedintele Ucrainei, Leonid Kucima, şi preşedintele României, Emil Constantinescu, au semnat Tratatul privind relaţiile de buna vecinătate şi cooperare între România şi Ucraina. Ultima speranţă a milioane de români din Bucovina şi Ţinutul Herţa de a se uni cu România a fost pierdută definitiv atunci când Emil Constantinescu şi Adrian Severin şi-au pus semnătura pe documentele de renunţare în favoarea Ucrainei a acelor teritorii!

În 1997, pentru prima dată de la constituirea României Mari, un guvern român a cedat părţi ale teritoriului naţional fără a fi ameninţate cu agresiunea, ca în 1940 când s-a produs cedarea Basarabiei şi Bucovinei sau în 1948, când, din cauza prezenţei trupelor sovietice, a fost cedată Insula Şerpilor (acad. Florin Constantiniu).

Pentru prima dată Ziua Bucovinei fost sărbătorită oficial în anul 2015. Dar şi în cursul anilor precedenţi ea s-a bucurat de un statut asemănător, Senatul României adoptând încă în 2013 propunerea legislativă a grupului de legiuitori liberali care veniseră cu această iniţiativă. Au trebuit să treacă doi ani ca şi Camera Deputaţilor, care este camera decizională a Parlamentului României, să adopte proiectul de lege. În final, la 28 octombrie, Preşedintele României, Klaus Iohannis, promulgă Legea, iar Monitorul Oficial o publică la 30 octombrie 2015.

Ziua Bucovinei, ca zi istorică, are şi un context istoric, din care nicidecum nu poate fi desprinsă. Ziua Bucovinei este acordul final al Lunii Bucovinei. Iar Luna Bucovinei începe la 27 octombrie, prin evocarea Constituantei Bucovinei, cea care a hotărât unirea cu patria istorică, şi se încheie la 28 noiembrie, prin omagiul adus Congresului General al Bucovinei, cel care a declarat unirea cu ţara.

Având în spate o experienţă de mai bine de jumătate de secol de luptă, ca factor principal al forţelor româneşti din provincie, pentru păstrare identităţii noastre naţionale, Societatea pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina, nu numai că a pregătit din timp Marea Unire de la 1918, ci a fost chiar motorul realizării ei faptice. Însuşi locul unde s-a hotărât revenirea la patria mamă a fost Palatul Naţional al Românilor, proprietate a Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina.

Şi Constituanta Bucovinei şi Congresul General al Bucovinei au fost deschise solemn de preşedintele Societăţii, Dionisie cavaler de Bejan, ales şi preşedinte al Consiliului Naţional, după ce Iancu Flondor a devenit şef al Guvernului Ţării (provinciei). Astfel, Luna Bucovinei este perioada când se hotărăşte soarta Bucovinei care, prin destrămarea Monarhiei Austro-Ungare, devine liberă şi, totodată, vulnerabilă. Evenimentele derulate în cursul acestei luni furtunoase, extrem de tensionate, decid statutul politic al provinciei. Prin actul unirii cu ţara, Bucovina îşi păstrează integritatea. E adevărat că bucuria nu a durat mult. Ceea ce nu a reuşit să se întâmple prin Tratatul cu Antanta din august 1916, în Primul Război Mondial, s-a săvârşit, după mai bine de două decenii, prin ultimatumul bolşevic, în al Doilea Război Mondial.

Timp de şase secole, nici Prutul, nici Siretul nu au fost ape despărţitoare, cum sunt acum, timp de şapte decenii. Cât vor mai fi sau nu vor mai fi ştie numai Cel de Sus. Noi, cei de jos, nu avem de ales decât calea menţinerii identităţii naţionale prin limbă şi datini, în cadrul multiculturalismului tradiţional care reprezintă cu adevărat Bucovina şi constituie însăşi raţiunea ei de a fi. Bucovina, matricea noastră formativă, a păstrat tot timpul, chiar şi în acei ani grei de după al Doilea Război Mondial, memoria Cernăuţiului, revendicată în mare secret cu orgoliu. Bucovinenii, de sus până jos, aveau reguli şi sisteme de referinţă aparte, reflexe, deprinderi, cuvinte în lexic etc. moştenite prin inerţiile tradiţiei de la Austria. Disciplina şi severitatea strictă, deşi greu suportabile, erau peste tot regulă de viaţă şi astfel minţile tinere ale generaţiei mele se formau, în şcoală, în respectul unui set minimal de valori fără de care toate se duc de râpă. Respectul faţă de vârstă şi rang era de nepus în discuţie, ca în armată. Sobrietatea în toate şi cumpătarea nu erau induse doar de sărăcie, ci erau şi calităţi educate, cu care fiecare din noi venea din familie. Deteriorarea accelerată a vieţii a venit apoi. Repet: teza mea, sub rezerva că pot greşi, e că tot ce a fost s-a irosit în timp sau s-a degradat. Din păcate, nu mai supravieţuieşte azi nici măcar un fir viu din ce a existat în spaţiul extrem-nordic al României, nici dincoace de Siret, nici dincolo… Cu generaţia noastră se stinge, mă tem, ultima rămăşiţă, aproape atavică, a Bucovinei istorice cu tot ce a avut ea incomparabil. Astăzi Bucovina veacurilor medievale este uitată, Bucovina veacului al XVIII-lea este necunoscută, cea a veacului al XIX-lea neînţeleasă, iar cea de la 1940 este pierdută pe jumătate. Necunoscută! Neînţeleasă! Uitată! Pierdută! Aceasta este Bucovina prezentului. A o cunoaşte înseamnă a o reaminti, căci uitarea este mai mult decât o greşeală, este o crimă.

Acum, noi cei de jos (câţi mai suntem!) trebuie să păstrăm cu pioşenie din averea de aur, dematerializată, a memoriei culturale – care-i mai scumpă ca aurul – şi pe care s-o transmitem moştenire generaţiilor următoare.

Dr. CORNELIU GRIGOROVICI

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: