Călătorii de afaceri

Am mai prins vremea în care, deşi se instaurase puterea proletariatului, bunăstarea cetăţeanului era clamată peste tot (dacă nu băgată cu anasâna în mintea tuturor), iar relaţiile de producţie capitaliste fuseseră condamnate şi eliminate din viaţa poporului, „micul trafic” instaurat de bucovineni în zona fostei graniţe cu imperiul habsburgic încă funcţiona. Omul a avut nevoie de hrană şi sub imperiali, şi sub rege, la revenirea provinciei la România, şi sub comunişti.

Aşadar, peste fostul Cordon, în zona Zvoriştea, funcţiona calea, mai puţin bătută de localnici şi de autorităţi, ce lega prin pădure Călineştii Bucovinei cu Zvoriştea şi mai departe cu Dorohoiul, pe care o băteau mai abitir bucovinenii. Aveau cai buni şi căruţe ajişderea cu care aduceau lemn de construcţie, şindrilă, scânduri, altele din lemn de răşinoase, care se găseau greu sau deloc în zona Regatului la care ne referim, dar şi sare gemă sau păcură chiar. Cei care coborau mai adânc în Moldova aveau căruţe cu coviltir, putând rămâne mai mult acolo pe unde se duceau câtă vreme „hotelul” era cu ei, până reuşeau să-şi vândă produsele aduse şi să le cumpere pe cele pe care şi le doreau. Doreau „pâine”, că tot pomeneam de hrană la începutul acestor rânduri, atât pentru casele lor, pentru animalele lor, dar uneori şi pentru vândut celor ce nu-şi permiteau asemenea „călătorii de afaceri”. Aşadar, cumpărau din Regat („împărţirea” aceasta a ţării încă „funcţiona” prin anii ’50 ai secolului trecut) grâu, porumb, orz şi ovăz, cereale, deci.

Nu-mi amintesc de ciondăneli între bucovineni şi regăţenii mei, nici ca „oameni de afaceri” din nord să fi fost prădaţi de ai noştri. S-au mai ciondănit doar flăcăii şi bărbaţii tineri de la câte vreo mândră de-a noastră mai focoasă. În rest, până colectivizarea a pus capăt acestui comerţ, bucovinenii şi-au consolidat în Regat faima de oameni răzbătători.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI