Un nou proiect de fluidizare a traficului rutier, blocat doi ani din cauza unui proiect european

Viceprimarul Lucian Harşovschi a anunţat, joi, că un proiect european care s-a derulat în municipiul Suceava blochează derularea în următorii doi ani a fluidizării traficului rutier în zona intersecţiei Calea Obcinelor cu bulevardul 1 Decembrie.

intersectie-giratoriu-obcine-proiectHarşovschi a explicat, pe pagina sa de socializare, că deşi până acum a prezentat informaţii despre proiecte care se pot efectua, acum face referire la unul care nu se poate face prea curând. El spune că prezintă sucevenilor o schiţă care presupune fluidizarea traficului în zona 1 Decembrie – Calea Obcinelor, dar că acest proiect nu se poate începe până în 2019.

Harşovschi a menţionat că până în data de 17 decembrie 2018 nu se poate modifica intersecţia din cauză că au fost folosite fonduri europene pentru reabilitarea bulevardului 1 Decembrie, iar în cazul unor proiecte europene nu se pot face noi intervenţii timp de 5 ani de la darea în folosinţă.

El consideră că soluţia pe care o prezintă este binevenită pentru decongestionarea traficului, dar şi pentru a oferi o cale de acces mai facilă celor care locuiesc în cartierul ANL, mai ales că sunt încă două blocuri cu 80 de apartamente în lucru.

Acesta este cel de-al doilea proiect care nu se poate realiza în Suceava din cauză că înainte a fost promovat un proiect cu fonduri europene care nu a prevăzut soluţia actuală.

Miercuri, primarul Ion Lungu recunoştea că în condiţiile în care iluminatul pe axa principală a municipiului a fost modernizat cu fonduri europene, pe acest traseu nu se vor putea monta becuri tip LED care se vor introduce în restul oraşului printr-un proiect cu finanţare europeană.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI