Prefectul Harasim a repartizat paza secţiilor de votare

Constantin Harasim, prefectul de Suceava, a emis ordinul privind repartizarea structurilor Ministerului Afacerilor Interne organizate la nivelul judeţului, în vederea asigurării pazei la alegerile parlamentare din 11 decembrie. Este vorba de servicii de pază care deservesc Biroul Electoral Circumscripţie nr. 35 Suceava, precum şi secţiile de votare organizate, pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, pe raza judeţului.

Conform reprezentantului Guvernului în teritoriu, în acest sens, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean i s-au repartizat sediul Biroului Electoral de Circumscripţie nr. 35 Suceava, situat în Palatul Administrativ Suceava, precum şi 103 secţii de votare de pe întinderea întregului judeţ. Inspectoratului de Poliţie Judeţean îi revin 266 secţii de votare, Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi Fălticeni asigură paza la 31 secţii de votare, iar personalul specializat al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Suceava este distribuit la 41 secţii de votare. Nu în cele din urmă, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava va menţine şi asigura ordinea şi siguranţa publică în 114 secţii devotare.

Prefectul a mai informat că, astăzi, la sediul Ministerului Afacerilor Interne, se va ţine o videoconferinţă cu prefecţii judeţelor, sub conducerea ministrului afacerilor interne, Ioan Dragoş Tudorache, preşedintele Comisiei Tehnice Centrale pentru coordonarea activităţilor de organizare a alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2016. Alături de prefectul Constantin Harasim şi subprefectul Ionuţ Creţuleac, din partea Instituţiei Prefectului judeţului Suceava vor participa membrii Comisiei tehnice judeţene pentru coordonarea activităţilor de organizare a alegerilor parlamentare din 11 decembrie.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: