Ansamblul „Plaiurile Dornelor” a participat la un festivalul în Slovacia

Tinerii membri ai Ansamblului folcloric „Plaiurile Dornelor” de la Clubul Copiilor şi Elevilor Vatra Dornei au participat, în perioada 3-9 octombrie a.c., la Festivalul internaţional de folclor „Dance In The Hearth” organizat în regiunea Liptov din Slovacia.

Este a doua participare internaţională a cunoscutului ansamblu dornean, la sfârşitul lunii mai, formaţia de dansuri din cadrul Ansamblului „Plaiurile Dornelor” participând, la Kiev, la Festivalul internaţional de dansuri şi tradiţii populare pentru copii şi tineri „The Sunny Chestnut”, eveniment care s-a desfăşurat în cadrul amplelor manifestări cultural-artistice prilejuite de Zilele Oraşului Kiev.

Activitatea ansamblului folcloric este coordonată de prof. Dorin Pardău şi prof. Vasile Moroşan, cercurile de artă populară fiind coordonate de prof. Vasilica Ştefănel şi prof. Mirela Nedelea.

În deplasarea din Slovacia formaţia de dansuri a ansamblului a fost coordonată de prof. Dorin Pardău şi prof. Mirela Nedelea şi a susţinut opt spectacole în oraşe apropiate, dintre care şase reprezentaţii s-au desfăşurat în şcoli gimnaziale. După spectacole, elevii din şcolile slovace împreună cu profesorii lor au participat la ateliere de lucru în cadrul cărora au avut posibilitatea de a învăţa dansuri populare din România, Serbia, Ucraina şi Slovacia. Tinerii dorneni au prezentat suite de jocuri populare din Ţara Dornelor, Bucovina, Moldova, Muntenia şi Banat. Solista Andrea Lupescu a interpretat o suită de vechi cântece româneşti la nai, iar solista vocală Alexandra Ursu a făcut cunoscute cele mai frumoase melodii populare din Ţara Dornelor. De asemenea, participanţii au coordonat ateliere de lucru în domeniul artei populare şi au prezentat produse gastronomice tradiţionale specifice regiunilor pe care le-au reprezentat. Foarte apreciate de participanţi şi gazde au fost dulceaţa de afine, dulceaţa de fragi şi produsele lactate bio din zona Dornelor.

Festivalul a fost organizat de Asociaţia Folclorică şi Ansamblul „Cindruska” Slovacia, cu sprijinul autorităţilor locale din oraşul Liptovski Hradok, scopul evenimentului fiind de a conecta prin intermediul folclorului copii şi tineri din diferite ţări, de a le face cunoscute tradiţiile în rândul comunităţii locale. Alături de Ansamblul „Plaiurile Dornelor”, la festival au participat ansambluri din Ucraina, Serbia şi Slovacia. Deschiderea oficială a festivalului s-a desfăşurat în interiorul castelului medieval al cărui nume i-a fost dat şi oraşului Liptovski Hradok, în prezenţa primarului şi a numeroşi reprezentanţi ai autorităţilor locale. În decursul anului 2016, sunt organizate numeroase evenimente cultural-artistice care marchează 700 de ani de la atestarea localităţii Liptovski Hradok din Slovacia.

Prof. Vasile Moroşan, directorul Clubului Copiilor Vatra Dornei, ne-a spus că gazdele au pregătit un program foarte atractiv pentru timpul liber, astfel ca participanţii la festival să rămână cu amintiri şi impresii plăcute despre Slovacia şi poporul slovac. Dintre cele mai apreciate excursii au fost cele în renumita staţiune montană Jasna, pe vârful Chopok (2024 m) din munţii Tatra şi acumularea de noi energii la complexul Thermal Paradise Liptovski Jan.

Deplasarea elevilor dorneni a fost susţinută de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava, Primăria Municipiului Vatra Dornei şi Asociaţia „Plaiurile Dornelor”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: