Paşi

Într-un recent material al Euronews, preluat de Agerpres, România este lăudată că „face paşi mari în eradicarea corupţiei la nivel înalt”. Aprecierea e făcută într-un context comparativ (cu Bulgaria; la aderarea în UE, ţara noastră şi cea vecină la sud erau percepute ca fiind printre cele mai corupte din blocul comunitar european), iar laurii conjuncturali sunt puşi doar pe fruntea DNA, care numai anul trecut a adus în faţa justiţiei 1250 de persoane, printre care un fost premier, 16 parlamentari, cinci miniştri, cinci senatori, aproape 100 de primari şi viceprimari. De aici mai departe însă paşii intră în ceaţă, căci nu mai sunt informaţii la fel de măreţe despre persoanele dovedite ca atare ca fiind corupte, iar, apoi, despre recuperarea prejudiciilor rezultate din actele de corupţie. Pe de altă parte, e de recunoscut că, în perioada din urmă, mediul politic are opinii împărţite despre activitatea şi rezultatele procurorilor anticorupţie, de la a le saluta şi a le susţine declarativ (mai ales când acuzaţii sunt din taberele altora) şi până la a-i învinui că-s „poliţie politică” (atunci când acuzaţi sunt ei sau de-ai lor); totodată că, din largul ei, societatea priveşte cu încredere din ce în ce mai mare misiunea procurorilor anticorupţie. Aici este însă cinstit de adăugat că şi potrivit experţilor citaţi de Euronews, deşi progresul României în soluţionarea corupţiei la nivel înalt” e de salutat, ei consideră „că aceasta este încă o problemă a societăţii în general”. Perspectivă plauzibilă nu doar fiindcă, adesea, palierul de sus e o proiecţie augmentată (conform… oportunităţilor) a palierelor de mai jos, dar şi pentru că din cele de jos se înnoiesc periodic eşaloanele celor de sus. Altfel spus, cercetările sociologice pe acest subiect din anii din urmă au indicat că majoritatea se pronunţă împotriva corupţiei, dar şi că majoritatea, spre a izbândi într-o chestiune, e gata să se dea peste cap, a face pe dracu-n patru şi a şi-l face fârtate la trecut puntea.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: