Un alt cetăţean

S-apropie o nouă campanie electorală, vechii susţinători de mari partide ştiu că au de făcut ce-au mai făcut, pare-se că sunt de neclintit. Dacă-şi fac unii probleme, cu cine?, de ce? etc., aceştia-s dintre ceilalţi, neorientaţi, dezorientaţi, nehotărâţi, stau şi se uită către cei care le spun ce le spun, se scarpină după urechi şi se-ntreabă, şovăielnici, ce-au priceput. Între buimaci, chiar şi după o insistentă cură cu aqua clara, recapătă contur legendarul cetăţean turmentat, rudă peste veac cu personajul ştiut din „O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale. Însă acela nu-i tocmai unic, ori nu-i întotdeauna dintr-aceeaşi bucată, iar când spun asta mă refer acum la unul decupat dintr-o pilulă de-a lui Al. O. Teodoreanu, zis Păstorel. Se întâmpla, la Iaşi, „pe vreme mare lipsă de apă” şi la momentul unei întruniri a Partidului Conservator-Democrat (în care, vremelnic, a fost membru şi Caragiale!). De la tribună, un orator zicea: „Domnilor, cu ce v-aţi ales de pe urma lungii guvernări liberale? Atât că pe timpul ei a vrut Dumnezeu să fie cramele pline de vin. Ei bine, noi vă aducem apă!”. Aflându-se şi-acolo cetăţeanul turmentat, acesta replicase: „Dar era mai bine înainte”. Carevasăzică, într-o idee, chiar şi în eventuală stare de ebrietate, cetăţeanul lui Păstorel îşi ştia precis nevoile şi putea să apeleze spre comparaţie la faptul concret, aşadar n-avea să se mai întrebe cu cine votează…