România face paşi îndărăt

Nu pot urmări fără îngrijorare evoluţia politică dinainte de alegerile parlamentare, de aceea nu mă abţin să-mi dau la iveală frustrările. Tăcerea nu e o soluţie acum, aşa cum n-a fost o soluţie niciodată. Îmi aduc aminte climatul de intoleranţă naţionalistă culminând cu 15 martie 1990 şi ofensiva primitivă împotriva tinerilor protestatari din 14-15 iunie, la fel cum nu pot uita gonirea regelui Mihai spre aeroport de către FSN, nici prigoana PUNR şi a PRM împotriva a tot ce este străin, inclusiv capitalul.

După aproape 27 ani se părea că ieşiserăm la liman: UDMR participase în câteva rânduri la guvernare, Forumul German reuşise să-şi impună membrii mai cu seamă la primăria din Sibiu, iar Klaus Iohannis a ajuns preşedinte în 2014. Cu multe greşeli şi furăciuni, privatizarea s-a făcut şi ea câine-câineşte. Aşadar democraţia românească învinsese o serie de tabuuri şi obstacole legate de intoleranţă naţională şi religioasă.

 Numai că, iată, acum campania electorală bate la uşă şi ne aduce ştiri dintr-o lume pe care o credeam apusă: naţionalismele devin iarăşi vectori electorali, intoleranţa religioasă stă să provoace mari emoţii publice, iar o parte a spectrului politic vrea să cureţe prima scenă de străini, de influenţe occidentale, să sperie lumea cu scenarii împotriva ţărişoarei noastre. Din nou „Ardealul e în pericol!”, Moldova, aşijderea, din nou „Nu ne vindem ţara!” şi „noi muncim, nu gândim!”. Din nou destui politicieni vor imunitate, să fie ei o superclasă privilegiată. Un întreg popor este iarăşi păcălit.

Chiar dacă suntem membri deplini şi ai UE, şi ai NATO. Se condamnă Justiţia, multinaţionalele şi capitalul străin, deşi sunt necesare investiţiile străine ca apa şi ca aerul. Despre ruşi văd că n-are nimeni de spus nimic, deşi investiţiile oligarhilor lui Putin nu sunt deloc neglijabile.

„Julien tu cu ce te ocupi? Cioloş, cât de slugi puteţi fi voi, Guvernul României? Vai de capul vostru, adunătură de ticăloşi.” E vorba de al doilea nume de botez al lui Dacian Cioloş, prim-ministrul României, folosit de Traian Băsescu să ne demonstreze că e francez, deci străin de neam şi ţară, nu român şi mare patriot ca domnia sa, care ne-a condus două mandate. Un deceniu cu un preşedinte care acum îşi dă arama pe faţă. Nu că n-ar fi fost bănuieli.

Un deceniu în fruntea României în care relaţiile cu Moldova n-au progresat cu absolut nimic. Din contra, ieşirile sale au făcut mai mult rău. Acum îşi ocărăşte urmaşii, nici ei în stare de mai mult. Din neştiinţă, din precauţie exagerată, din teamă de consecinţe, că actul de a scoate Moldova de sub influenţa Federaţiei Ruse, mai revanşardă ca oricând, nu este o iniţiativă la îndemâna oricui. Comparaţia cu Germania nu-şi are rostul.

Priviţi şi la alţi oameni de vază ai politicii la vârf şi veţi descoperi inşi şcoliţi care atacă investiţiile străine şi companiile transnaţionale sub masca apărării firmelor româneşti şi a capitalului autohton. Care capital autohton? Acela ascuns prin conturi offshore de frica justiţiarilor? Ca să ştie toată lumea că acolo sunt bani de furat?

Nu ne vindem ţara! Cică România a intrat slugă la stăpân străin, care dictează politica noastră. Ilie Şerbănescu, mare economist, împreună cu o întreagă liotă de partid, ne reaminteşte mereu că România e furată de străini cu ajutorul guvernanţilor, că a ajuns o biată colonie în bătaia tuturor răutăţilor. O propagandă infectă inspirată din ţări unde democraţia nu are nicio şansă.

Campania electorală a debutat înainte de termen, însă nu cu programe şi proiecte pentru România, cum ne-am fi aşteptat, ci cu tone de minciuni şi batjocură. Pentru a-şi salva cariera politică, politicieni acuzaţi de corupţie sau cu condamnări penale acuză Preşedinţia, serviciile secrete şi Justiţia că fac poliţie politică. Asta pentru a-şi legitima participarea la alegeri. La rândul ei, mai toată presa s-a înregimentat cu arme şi bagaje de partea celor ce plătesc. Adevărul suferă, speranţele devin simple iluzii deşarte, iar România face paşi îndărăt. Iată de ce nu pot să tac.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: