Primul pe lista PNL pentru Senat, Daniel Cadariu, fost vicepreşedinte al CJ Suceava în perioada 20082012, a declarat marţi, după înregistrarea listelor de candidaţi ai PNL Suceava, că îşi doreşte ca liberalii să formeze viitorul guvern astfel încât judeţul Suceava să beneficieze de o nouă perioadă prolifică, precum cea din 2008-2012, când s-au atras fonduri de un miliard de euro.
Cadariu a spus că listele de candidaţi PNL pentru Senat şi Camera Deputaţilor sunt două liste extrem de bine echilibrate între tinereţe şi experienţă.
„În perioada până la alegeri îmi doresc să avem înţelepciunea să convingem electoratul judeţului Suceava să voteze echipa PNL, să acorde un vot util, nu atât nouă, cât judeţului Suceava. Îmi doresc ca noi să formăm guvernul după aceste alegeri, astfel încât în perioada 2016-2020 judeţul Suceava să aibă parte de o nouă perioadă prolifică cel puţin la fel ca în perioada 2008-2012, când în judeţul Suceava s-au realizat investiţii de peste un miliard de euro” a spus Cadariu.
Pe lista PNL pentru Senat, pe locul al doilea, considerat eligibil, a fost înscrisă Vasilica Steliana Miron, actual senator PNL. Miron a obţinut un mandat de senator în urma alegerilor din 2012 când a candidat în colegiul de munte al judeţului Suceava din partea PPDD. Soţul ei a candidat, fără succes, la alegerile locale din acest an pentru funcţia de primar al municipiului Rădăuţi.




























Comentarii