Scrisoare de adio netrimisă

Dragostea din facultate a fost una platonică, timp de cam doi ani n-am trecut dincolo de sărut. Şi, cum dacă nu eşti tu acela se găseşte altul, acela s-a găsit.

Eram la Rădăuţi, ajuns acolo după ce-am fugit de la postul de la şcoala din Hănţeşti cu ajutorul domnului profesor Iordache, pe atunci şef la Cultură. La Casa de Cultură Rădăuţi am fost primit cu o reticenţă ce a durat câteva săptămâni. M-au acceptat repede, mi-au dat de lucru şi am primit, totodată, lecţiile de beţie (cam) specifice locului cu celebra fabrică de spirt. Ce-i drept, un pic de antrenament aveam din studenţie…

Şi astfel, în plin post al Crăciunului, se pune de o băută la Camera Pătrată. Era vorba de crâşma de pe Călăraşi, situată în apropierea Casei de Cultură.

S-a băut pe aşezate, atât de mult încât nu mai ştiu cum am ajuns în apartamentul de oficiu al Primăriei, unde primisem un pat. Acolo erau cazaţi cei ce dormeau o noapte-două din timpul delegării lor la Rădăuţi sau în zonă, activişti de partid aflaţi în teren. A doua zi am ajuns la serviciu aproape de prânz. Directorul Gavril Crăciun mi-a tras un perdaf pe care-l luasem iniţial în serios, până am văzut zâmbetele colegilor Mircea Băncescu şi Nicu Şpac. Am înţeles că mi se administra o lecţie, aşa că n-am pus la suflet perdaful. Başca faptul că băieţii gestionau o sticlă de coniac, al cărei conţinut avea menirea de a ne drege după cumplitul chef din ziua anterioară.

Am făcut iniţial mofturi. Simţeam că nu mai încape niciun gram de alcool în sufletul meu. A încăput. Dar mi-am dat seama că-mi lipseşte mapa de piele pe care sigur o luasem cu mine la crâşmă. Aşa că am avut motiv s-o şterg din calea coniacului din sticla tocmai începută şi să mă întorc la Camera Pătrată să dau de urma mapei.

A trebuit să revin după-amiază, căci şeful nu era. Parcă o văzuseră băieţii în biroul lui…

Am găsit-o şi am fost fericit. Aveam acolo scrisoarea de adio tocmai scrisă pentru dragostea mea, netrimisă însă din motive de chef monstru.

Scrisoarea era în mapă. Cu mintea tulbure de coniac am început s-o recitesc. Citeam şi mă cătrăneam, încât reîntors la Casa de Cultură, coniacul care mi-a fost păstrat mi-a prins foarte bine. Citeam şi aproape că lăcrimam. Când am ajuns la sfârşit, am citit şi rândurile adăugate în curmeziş pe banda albă din stânga paginii. Şi, teribilă surpriză! Cu litere mici, era adăugată de mână străină propoziţia „Te bag în p(…) măti”…

N-am mai trimis scrisoarea dragii mele foste iubite. Soarta ei, a misivei deci, a fost pecetluită de pixul şturlubaticului de şef de crâşmă. Căruia nu i-am zis nici pâs.

A fost una dintre multele lecţii de viaţă pe care mi le-a servit Rădăuţiul.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: