Centrul Medical de Epilepsie Chirurgicală de la Suceava va fi realizat în cooperare cu un centru regional pentru copii cu probleme ale sistemului nervos din Cernăuţi

Consiliul Judeţean Suceava şi Consiliul Regional Cernăuţi au convenit, vineri, să acţionez împreună şi să promoveze proiecte pentru dezvoltarea serviciilor de sănătate în zona transfrontalieră a judeţului Suceava şi a regiunii Cernăuţi. Pentru îmbunătăţirea bazei tehnico-materiale a instituţiilor medicale din ambele regiuni, a calităţii serviciilor medicale şi dezvoltarea cooperării în domeniul sănătăţii s­-a propus ca acest domeniu să fie considerat prioritar şi, ca urmare, să se ofere sprijin total pentru pregătirea şi punerea în aplicare ulterioară a proiectelor care urmează să fie promovate pentru finanţare în cadrul Programului Operaţional Comun România – Ucraina 2014­-2020, Prioritatea 4.1. „Sprijin pentru dezvoltarea serviciilor de sănătate şi accesul la sănătate”.

În acest sens urmează să fie realizat „Centrul Medical de Epilepsie Chirurgicală”, proiect care urmează să fie promovat de Consiliul Judeţean Suceava, în calitate de lider, în parteneriat cu Centrul regional de reabilitare medico-socială a copiilor cu probleme ale sistemului nervos din Cernăuţi.

Un alt proiect, „Îmbunătăţirea calităţii primului ajutor în zona Bucovinei”, urmează să fie promovat de Spitalul Regional de Urgenţă din Cernăuţi, în calitate de lider de proiect, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Suceava, iar tot în parteneriat cu CJ Suceava va fi promovat proiectul “Creşterea calităţii serviciilor medicale non­invazive”, de Spitalul Clinic Regional din Cernăuţi, în calitate de lider de proiect.

În şedinţa de vineri s­-a mai decis să se elaboreze şi să se transmită un apel al deputaţilor Consiliului Regional Cernăuţi şi al consilierilor judeţeni ai Consiliului Judeţean Suceava către guvernele Ucrainei şi României, în legătură cu necesitatea reglementării legislative, a introducerii unui regim comun simplificat de trecere a frontierei pentru ambulanţe în zona de graniţă a celor două regiuni, în cazul apariţiei unor situaţii de urgenţă, şi unificarea protocoalelor privind acordarea ajutorului medical de urgenţă în zona transfrontalieră Cernăuţi – Suceava.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI