Municipiul Suceava este pregătit pentru prima ninsoare

> „În primul rând se va interveni pe arterele principale, care adună fluxurile de trafic, după care se va intra pe străduţele lăturalnice” precizează viceprimarul Lucian Harşovschi

Primăria Suceava este pregătită pentru o primă confruntare cu eventualele ninsori. Asigurarea este dată de către viceprimarul Lucian Harşovschi, responsabil cu salubritatea şi deszăpezirea oraşului, declaraţia sa venind pe fondul anunţării, de către meteorologi, a posibilelor căderi de precipitaţii solide.

Întotdeauna, odată cu începerea lunii octombrie, ne putem aştepta la ninsori. De altfel, avem o prognoză pentru lapoviţă şi ninsoare pentru sfârşitul acestei săptămâni” subliniază viceprimarul.

Harşovschi precizează că, în aceste condiţii, operatorul specializat, respectiv asocierea de firme Florconstruct şi Diasil Service, „are deja maşini echipate pentru a interveni”. Pe de altă parte, acesta punctează că, dacă Primăriei i se reproşează totdeauna că este prinsă de prima zăpadă pe picior greşit, o mare parte de vină pentru problemele din trafic o au şi conducătorii auto, care nu îşi dotează maşinile în mod corespunzător, inclusiv cu anvelope de iarnă.

„Trebuie precizat, pentru toată perioada sezonului rece, că în primul rând se va interveni pe arterele principale, care adună fluxurile de trafic, după care se va intra pe străduţele lăturalnice” informează viceprimarul.

Lucian Harşovschi mai menţionează că, în această iarnă, pe carosabil şi trotuare vor fi împrăştiate sare, nisip şi soluţie „safecoat”, nici într-un caz pietriş. De asemenea, în pante vor fi amplasate lădiţe cu antiderapant.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI