Cea de a II-a ediţie a Bursei locurilor de muncă pentru absolvenţi va fi organizată la 20 octombrie, la Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava, împreună cu AJOFM Suceava, evenimentul adresându-se atât absolvenţilor, cât şi studenţilor aflaţi în căutarea unui loc de muncă.
Potrivit unui comunicat de presă al USV, Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, prin Unitatea de Analiză şi Gestiune Previzională a Solicitării Pieţei Muncii, împreună cu AOJFM Suceava organizează Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi.
„Evenimentul se adresează atât absolvenţilor, cât şi actualilor studenţi ai Universităţii «Ştefan cel Mare» din Suceava care sunt în căutarea unui loc de muncă. Cu această ocazie, reprezentanţii mediului de afaceri se pot întâlni cu conducerea universităţii, în vederea unor discuţii pe teme legate de competenţele şi abilităţile pe care ar trebui să le dobândească studenţii pentru o integrare facilă pe piaţa muncii”, se precizează în comunicatul USV.
Evenimentul se va desfăşura în holul din corpul E al Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, intrarea dinspre Direcţia Silvică.
























Comentarii