La aniversarea a 10 ani de prezenţă pe piaţa românească

Auchan lansează campania „Mobilizatron”

> Prin aceasta propune clienţilor să voteze trei proiecte de dezvoltare a comunităţii

La aniversarea a 10 ani de prezenţă pe piaţa românească, Auchan lansează campania „Mobilizatron”, prin care propune trei proiecte de dezvoltare în domeniile educaţie, social şi mediu, invitând clienţii să aleagă unul din aceste proiecte.

„Campania «Mobilizatron» este modul nostru de a confirma, în acest moment aniversar, faptul că drumul pe care îl parcurgem în România este solid şi construim viitorul privind dezvoltarea perenă. Ne-am propus să aducem valoare pentru clienţii noştri, pentru parteneri şi, de asemenea, pentru comunităţile din România. Suntem aici pe termen lung şi ne asumăm rolul de companie responsabilă”, spune Ionuţ Ardeleanu, CEO al Auchan România.

Directorul magazinului Auchan de la Iulius Mall Suceava, Lucian Vacariuc, a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, că pentru fiecare proiect se vor cheltui câte 10000 de euro, în fiecare din oraşele în care există aceste hipermarketuri. El a spus că proiectul axat pe educaţie vizează crearea de spaţii educaţionale alternative sau amenajarea unei săli de clasă la o şcoală de cartier, de asemenea formarea unor profesori pentru învăţarea prin joc şi poveste. Proiectul social va consta în ajutor umanitar oferit copiilor şi vârstnicilor din mediile defavorizare, urmând a oferite alimente şi articole de îngrijire la 150 de copii şi 100 de vârstnici nevoiaşi, printr-o acţiune organizată de Crăciun. În ce priveşte proiectul de mediu, acesta va cuprinde o acţiune de ecologizare a unei zone naturale din oraş.

„Sper ca acţiunea noastră să fie bine primită de clienţi, chiar ne dorim să răspundem nevoilor cetăţii prin vocea clienţilor noştri, ne dorim să investim în ceva care să fie durabil Suntem aici să construim pe o perioadă foarte lungă”, a declarat directorul magazinului Auchan din Suceava.

Proiectul va mobiliza clienţii Auchan din cele 18 oraşe în care retailerul are deschise 33 de magazine, invitându-i să aleagă unul din cele trei proiecte. „Votarea lor se poate face direct în magazine, unde sunt disponibile urne special amenajate, sau online, pe pagina dedicată (http://auchan.ro/mobilizatron/) în perioada 5-26 octombrie 2016. Proiectul care va câştiga cele mai multe voturi va fi susţinut financiar de către Auchan şi implementat cu sprijinul unei organizaţii non-guvernamentale partenere”, a informat Lucian Vacariuc.

Suma totală pe care compania o va direcţiona către dezvoltarea comunităţilor locale în urma proiectului „Mobilizatron” depăşeşte 200.000 euro.

Anul 2006 a marcat intrarea Auchan pe piaţa de hipermarketuri din România, odată cu deschiderea Auchan Titan, din Bucureşti, primul şi cel mai mare hipermarket din România, cu o suprafaţă de 16.000 mp.

În 2012 s-a deschis primul hipermarket Auchan City din România (la Iaşi), pe un nou format, cu o suprafaţă de vânzare de 5000 mp, iar în anul 2013 Auchan finalizează achiziţia celor 20 de hipermarketuri Real în România, ca urmare a acordului semnat în 30 noiembrie 2012 între Grupul Auchan şi Metro Group. Treptat, pe parcursul celor 10 ani, reţeaua de magazine Auchan a ajuns la 33 de hipermarketuri şi 11000 de angajaţi.

„Auchan România se implică prin programe dedicate în demersul de susţinere a produselor româneşti (colaborează direct cu mai mult de 250 de producători locali, iar 90% dintre furnizorii săi de produse sunt companii româneşti). De asemenea, în portofoliul local al Auchan România se află aproape 1.000 de produse dezvoltate sub brand propriu şi produse în România”, au mai precizat reprezentanţii Auchan.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI