O demonstraţie

Interesant să faci naveta… dacă tot n-ai încotro. Vezi peisaje, aceleaşi, vezi oameni feluriţi, cam aceiaşi… Iar din când în când, eşti martorul câte unei întâmplări dintre acelea cum n-ar trebui să se petreacă. De exemplu, ieri dimineaţă, într-un autobuz aşteptând să pornească dinspre Fălticeni spre Suceava. Mai era ceva vreme până la plecare, urcă o doamnă, se aşază pe locul liber din faţă, de lângă şofer. Găseşte însă acolo o gentuţă şi o umbrelă, întreabă ale cui sunt, ceilalţi călători dau din umeri, nu ştiu. Când se face ora, vine şoferul, vine foarte energic şi un ins care sare direct la doamna respectivă, că de ce i-a ocupat ea locul, că să-l elibereze imediat, că să se dea jos din maşină dacă n-are loc! Insul e pus să facă astfel straşnică ordine, ca un mare domn ce se află; navetiştii vechi îşi dau coate şi schimbă priviri, dând de înţeles că-l ştiu, că e sau a fost mare sculă (ori se crede, ori se impune ca…, mde), că de aceea e bine să fie lăsat în ale lui. Iar fiindcă e lăsat, marele domn continuă, nu cumva doamna i-a umblat prin gentuţă, nu cumva e hoaţă sadea şi trebuie dovedită? Numai în locul ei să nu fi fost!… Dar, pe scurt, ce avea domnia sa de dovedit deja dovedise – într-o situaţie ce putea fi gestionată cu înţelegere şi cu politeţe –, că este exact cum se manifestă şi cum pare-se că îl şi ştiu bine cei care-l ştiu. Printre oameni feluriţi, dar destul de asemenea, nevoiţi să suporte, de luni dimineaţa, o demonstraţie de grobianism.