Peste 7000 de suceveni la spectacolul „Simfonii de toamnă“

 simfonic-concert-36> Evenimentul a fost organizat de Rotary Suceava – Bucovina, sub deviza „Preţuieşte comunitatea”

 Peste 7000 de suceveni au participat, miercuri seara, timp de două ore, la spectacolul susţinut de soliştii, corul şi orchestra Operei Naţionale Române Iaşi, în cadrul proiectului „Simfonii de toamnă” organizat de Rotary Suceava – Bucovina.

La a V-a ediţie a „Simfoniilor de toamnă”, sucevenii au vizionat un spectacol de sunet şi lumină, în cadrul căruia, sub bagheta dirijorului Ciprian Teodoraşcu, au evoluat soliştii Simona Titienau, Florin Guzgă, Manuela Ipate, Florentina Onică, Andrei Fermeşanu, care au interpretat arii din opere ale lui Giacomo Puccini, Giuseppe Verdi, Georges Bizet, Franz Lehar, Ruperto Chapi şi Gaetano Donizetti. Totodată, corpul de balet al Operei Naţionale Române Iaşi a prezentat dansuri din „Lacul lebedelor” de Piotr Ilici Ceaikovsky.

Muzica şi baletul au fost acompaniate de un spectacol de lasere şi de efecte pirotehnice care a încântat publicul, manifestarea fiind încheiată cu un foc de artificii.

În acest an, manifestarea „Simfonii de toamnă” organizată de Clubul Rotary Suceava – Bucovina sub deviza „Rotary preţuieşte comunitatea”, a avut ca proiect social colectarea de fonduri în vederea achiziţiei de instrumente noi pentru Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” din Suceava, elevi ai acestui liceu susţinând în deschiderea spectacolului un scurt recital.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI