Imperiala varză de… Milişăuţi

Nu, n-am greşit cu nimic. Poate-aţi fi tentaţi să credeţi că am vrut să scriu de „Varza de Bruxelles”, pentru că este renumită în toată Europa. Nici vorbă de aşa ceva. În primul rând, nu cunosc acea varză, iar în al doilea… este prea departe de mine. Mai bine merg până la Milişăuţi şi scriu despre varza lor! Cum să scriu despre acea varză care creşte în celălalt capăt al Europei, când la o zvârlitură de băţ de comuna mea creşte varza de Milişăuţi?

Şi cum să nu fie renumită această varză când milişăuţenii, după câte mi-a spus dl Mircea Laurus, primarul localităţii, trimit în ţară, şi nu numai, peste 500 de tone de murături, varză, castraveţi şi gogonele în fiecare an? Nu m-ar mira, după câte îl cunosc, ca dl primar Laurus să-i ridice verzei un monument, care să troneze maiestuos în mijlocul localităţii. O sugestie. Şi merită varza acest lucru !

Când am citit programul „Festivalului verzei”, ediţia a X-a, din acest an, mi-am spus că aici este şi de mine. Erau planificate foarte multe numere culturale, sportive şi expoziţii de murături şi de varză. Unde mai pui că mă-ntâlneam şi cu prieteni mai vechi şi mai noi, de care mi se făcuse dor şi despre care ştiam că şi ei frecventează asemenea manifestări culturale şi sportive.

Scena pe care s-a desfăşurat spectacolul era pregătită până la cele mai înalte exigenţe, încadrată perfect şi armonios într-un areal plin de tarabe, pe care erau etalate fel de fel de produse culinare, dar şi de diferite instalaţii pregătite pentru distracţia copiilor, tinerilor şi nu numai. Unde mai pui că-n faţa scenei, pe lângă flori multe, tronau şi verze dolofane, care de care mai mare, pentru a le aminti participanţilor că este festivalul lor.

Recitalul tinerilor interpreţi de muzică populară bucovineană a fost deschis de tânărul interpret (16 ani) din Fălticeni Andrei Mihailov, care-a încântat publicul cu un bogat repertoriu.

Au urcat apoi pe scenă cei mai mici interpreţi de muzică populară, de la 6 la 16 ani, ca Briana-Sibille Senegeac (6 ani), Larisa Ţugui din Vicovu de Jos (7), Alina Zaharia, surorile Dumitrescu din Bădeuţi (13 şi 14), Emilia Popescu din Voitinel, Ancuţa Berculean din Bilca şi Diana Ignat din Milişăuţi, cu toţii anunţaţi de dna Dana Hreniuc, în calitatea de prezentatoare a spectacolului.

Ansamblul comunităţii ucrainene din Milişăuţi, „Ruja bucovenska”, înfiinţat de dna Brânduşa Peslar, iar acum condus de prof. Petru Şoiman, a prezentat un program oferit de un grup vocal, interpreţi de muzică populară bucovineană şi ucraineană, dansatori. Şi de data aceasta interpretele Daniela Prichici şi Andreea Maruţeac, solistele grupului, au ridicat spectatorii în picioare şi i-au pus în situaţia de-a se prinde în horă şi-a juca în faţa scenei. Au interpretat cântece şi-n limba ucraineană. Cele mai aplaudate au fost cântecele cu strigături.

În cuvântul său, dl primar Mircea Laurus a felicitat persoanele care poartă numele de Maria, Marioara, Măriuţa, Anamaria şi pe bărbaţii pe care-i cheamă Marin şi Marian, urându-le multă sănătate. A rostit o alocuţiune despre organizatorii acestui festival, felicitându-i pentru rezultat, iar pe producători pentru că au dus în Europa brandul „Varză de Milişăuţi” la care, după părerea lui, se va adăuga şi cel de „Castraveţi de Milişăuţi”. Nu există pe pieţe produse mai bune decât cele de Milişăuţi!

Deputatul Ion Stan a fost lapidar, felicitându-i pe producătorii din Milişăuţi şi pe cei care-şi sărbătoresc numele.

Toată lumea a admirat standurile amenajate pe platou: unul de murături şi altul de varză. La cel de murături au expus producătorii Elena Păsăilă, Petrică Senciuc, Petru Şerban şi Dana Sluser.

Au mai evoluat Ansamblul „Ciobănaşul” al Casei de Cultură din Rădăuţi (director Ovidiu Foca), „Ţapari Alina” formaţie vedetă, care evoluează la TV Antena 1, Ansamblul „Frătăuţeanca” din Frătăuţii Vechi. Iar dna Margareta Clipa, cu verva-i recunoscută, a ridicat de nenumărate ori spectatorii în picioare, care au aplaudat-o frenetic.

„Festivalul verzei” s-a încheiat târziu în noapte, cu evoluţia formaţiei „Star”, pe terasă. A fost o distracţie ca-n basme şi dacă n-ar fi fost a doua zi de muncă cred că s-ar fi distrat lumea cel puţin încă o zi şi o noapte.

Tot în cadrul festivalului, Primăria şi Consiliul Local Milişăuţi, în colaborare cu Primăria Iaslovăţ, au organizat concursuri de şah şi de tenis de masă, pe categorii de vârstă, premiile fiind asigurate de Primăria Milişăuţi.

TVR 3, secţia Minorităţi, a filmat întreaga activitate, urmând ca înregistrarea să fie programată pe acest post. Au trudit la film dna Nicoleta Dumitrache, realizator, şi cameramanul Cristi Stoica.

Text şi foto: Prof. GH. DOLINSKI

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI