Întristatu-s-a sufletul meu şi mâhnirea s-a abătut asupră-mi la auzul veştii trecerii la Domnul a profesoarei Aspazia Mancu. O priveam cu respect în anii cursurilor mele liceale la prestigioasa instituţie de învăţământ „Nicu Gane” din Fălticeni. Aşa o priveau cei care aveau respect pentru adevăraţii dascăli şi aşa va rămâne în amintirea tuturor. Era o profesoară fermă şi autoritară, ce-şi onora profesia şi nu făcea compromisuri. Te introducea cu migală în lumea elementelor lui Mendeleev. A format generaţii de elevi, fiindu-le model de demnitate şi onestitate. Avea o severitate blândă, spun acum, când privesc retrospectiv anii de liceu, o severitate doar în aparenţă dură, dar care a ajutat-o să formeze caractere.
S-a născut la 8 mai 1929, în comuna Săveni, satul Petricani, din fostul judeţ Dorohoi. A urmat primele cinci clase primare la şcoala din satul natal. În vremurile grele ale celui de-al Doilea Război Mondial, rămânând şi orfană de tată, a întrerupt şcoala un an, fiind sprijinul mamei sale, trudind din greu ca ceilalţi fraţi şi surori să-şi poată continua cursul primar. A tricotat ciorapi şi a împletit mănuşi pentru fiecare frate, a citit şi a plâns un an întreg, ea care visa să urmeze misiunea domnului învăţător, al învăţătorului de şcoală veche, adevărată.
Abia mai târziu, în perioada 1942-1943, când şcoala din sat fusese deja distrusă de un incendiu, tânăra copilă Aspazia a urmat clasa a VI-a la şcoala din oraşul Săveni şi a luat premiul I. În următorul an, învăţătorul Vasile Marica a înscris-o la Liceul „Regina Maria” din Dorohoi. Taxa şcolară era mare, dar a obţinut bursă cu media 10. În tot acest timp locuia cu chirie, plătind-o din bănuţii strânşi cu multă osteneală la orele de meditaţii pe care le oferea celor doi copii ai gazdei.
După primele şase clase de liceu, când mama ei a fost nevoită să meargă la Dorohoi pentru a împlini unele rânduieli ale acelor vremuri, doamna dirigintă E. Colban, o personalitate a învăţământului liceal, profesoară de limba română, a sfătuit-o pe mama ei să o transfere la Şcoala Pedagogică de Învăţătoare, care se înfiinţase în Dorohoi, şi i-a şi scris pe loc cererea.
A luat examenul de diplomă cu media 10 şi a ales drumul cel mai scurt – Institutul Pedagogic, Secţia Naturale Geografie, din Universitatea „Alexandru I. Cuza“ de la Iaşi. După anul I s-a căsătorit cu Stelian Mancu, student la Facultatea de Matematică. După absolvire, soţul a fost repartizat la Liceul Militar „Dimitrie Cantemir” Breaza, iar dânsa a cerut post la şcoala din aceeaşi localitate. După primul trimestru, soţul a fost transferat la Liceul Militar din Iaşi, care se reînfiinţase în acel an (1953), unde s-a transferat şi ea, la Catedra de Chimie. Trei ani şi-a îndeplinit misia în condiţii foarte grele, în cazarma din Iaşi, o hrubă, după cum mărturisea. În 1955 le-a dăruit Dumnezeu un copil (Tudor), an în care doamna Aspazia Mancu a mers să predea la Câmpulung Moldovenesc, unde se mutase liceul. Într-o zi a fost asistată la ora de chimie de generalul Gheorghe Cîrjeu. Pe acesta l-a impresionat desfăşurarea orei şi a felicitat-o. După două zile a invitat-o la cabinet, unde s-a prezentat plină de emoţii şi a sfătuit-o să se înscrie la cursurile fără frecvenţă pentru a-şi împlini studiile ca profesor de liceu. În 1962-1963, sesiunea ianuarie, a susţinut examenul de licenţă cu nota 10. Când s-a întors în Fălticeni, a predat cu multă seriozitate şi devotament chimia la Liceul Nr. 1, în prezent Colegiul Naţional „Nicu Gane”, până la vârsta de 55 de ani, când a ieşit la pensie, la cerere. A avut întotdeauna multe responsabilităţi: şefă de catedră, şefă de laborator, preşedinte de sindicat, responsabilă cu brigada ştiinţifică etc. La catedră a obţinut rezultate deosebite: elevi olimpici în fiecare an, absolvenţi care au urmat Medicina, Farmacia, Chimia industrială şi multe alte specialităţi importante.
În anii din urmă făcea meditaţii cu elevii premianţi, dar a avut şi multe activităţi spre folosul comunităţii în mijlocul căreia era foarte respectată. Pe 10 iunie 1999, la vârsta de 70 de ani, după un an de demersuri, a reuşit să termine dosarul cu acte pentru înfiinţarea Asociaţiei Femeilor Ortodoxe, filiala Fălticeni, iar în 20 ianuarie 2000 a fost aleasă preşedinte. Sub ocrotirea Sfintei Cuvioase Parascheva, acest demers a fost iniţiat cu 20 de membre şi a ajuns în prezent la 330 de persoane care au îmbrăţişat proiectul. Împreună cu doamnele Elena Aioanei, Viorica Mihalache, Virginia Mercore, Ileana Holban, Viorica Iordăchescu şi Victoria Boerescu au participat cu fonduri la construcţia căminului de bătrâni din Aşezământul de asistenţă socială „Sfântul Apostol Andrei” din Fălticeni. I-au stat alături şi oameni de cultură, între care profesoara Mioara Gafencu, profesoara Aurelia Hrestic, medic Maria Indrei ş.a.
M-am bucurat să o întâlnesc în ultimul timp de câteva ori. Exigenţa din vremea anilor de liceu parcă se risipise. Am zărit pe chipul ei brăzdat de încercări, doruri şi singurătate, o lumină şi chiar zâmbete, uneori. Era lumina faptelor bune pe care o au oamenii care se gândesc la alţii. Această comoară a faptelor bune este singura pe care o luăm când mergem Dincolo. Toate celelalte rămân aici, dar ceea ce am făcut pentru alţii ne însoţeşte şi mai ales ne ajută în ziua cea mare a Judecăţii. În fulgurări de amintiri, fixez chipul doamnei Aspazia în câteva secvenţe de timp: o şedere la sfat cu părinţii mei în câteva vizite de suflet, prin care am descoperit o altă dimensiune, cea profund umană a unei personalităţi care a însemnat mult pentru Şcoala fălticeneană. Apoi, când drumurile mele fălticenene s-au rărit, m-am bucurat de implicarea doamnei în activităţi creştine şi filantropice pe care le-a condus cu aceeaşi dăruire, exigenţă şi conştiinciozitate precum activitatea şcolară. A ştiut să-şi folosească talentul.
Am trăit o autentică bucurie descoperind apropierea doamnei profesoare Aspazia Mancu de lumea Bisericii. Era nu doar prezentă la sfintele slujbe, atunci când vârsta şi timpul îi îngăduiau, ci mai ales era prezentă lângă omul aflat în suferinţă, lângă cel singur şi neajutorat. Ea, cunoscuta şi temuta profesoară, mergea în fiecare zi la foşti elevi, apropiaţi şi oameni importanţi ai urbei, pentru a strânge cotizaţia lunară necesară împărţirii unor bunuri şi produse oamenilor nevoiaşi. Nu cred că exagerez afirmând că doamna Aspazia Mancu şi-a petrecut ultimii ani ai vieţii, din 2000 încoace, într-o lucrare de misiune şi filantropie. S-a întâlnit de multe ori cu refuzul, amânarea sau uitarea celor cărora le cerea să fie împreună lucrători cu ea în această operă de ajutorare a semenilor, dar iubirea milostivă a lui Dumnezeu a inspirat-o şi a însufleţit-o, crezând că mulţi oameni vor împlini totuşi această virtute în viaţa lor.
Îi mulţumesc în acest ceas al bilanţului vieţii sale şi pentru faptul că spiritul jertfelnic l-a împărţit cu mama mea, care i-a stat alături în ultimii ani ai vieţii, în lucrarea de la Asociaţia Femeilor Ortodoxe, filiala Fălticeni.
Dăruită şi exigentă, chiar aspră ca profesoară la Colegiul „Nicu Gane” din Fălticeni, şcoală de prestigiu a învăţământului românesc, dar atentă şi milostivă ca preşedintă a Asociaţiei Femeilor Ortodoxe, filiala Fălticeni, cetăţean de onoare al municipiului Fălticeni, Aspazia Mancu rămâne un exemplu strălucit de slujire a Bisericii, Şcolii şi a oamenilor.
† TIMOTEI PRAHOVEANUL
Episcop-vicar Al Arhiepiscopiei Bucureştilor
Comentarii