Un caz            

Foarte pe scurt, dacă pricepem informaţiile furnizate presei de DNA sub titlul „Control judiciar un om de afaceri şi un fost lider de partid”, în 2012, V.V. Ponta avea nevoie de un eveniment naţional cu o vedetă politică internaţională, Tony Blair, un scoţian fost premier al Regatului Unit. Din bancuri (cel puţin), ştiţi cam cum sunt scoţienii… În fine, Blair n-avea de gând să fie turist în România, dar poftit fiind, inclusiv spre a se trage-n poze cu o vedetă aflată pe val în… ăăă, Un-ga-Bulga-nia, îşi va fi anunţat onorariul (220.000 euro). Beneficiarul a fost de acord, a apelat la un prieten, acesta a propus un troc, trocul s-a aprobat, banii s-au scurs prin mijlocitori, evenimentul s-a produs, comunicatele s-au transmis, copiştii le-au copiat etc. Aşa se fac astăzi mai toate istoriile. Inclusiv cu menţiunea că prietenul, să-ţi rămână prieten şi să nu te dea în gât, trebuie răsplătit, exact aşa cum va fi fost convenţia: cu un loc eligibil pe o listă spre Parlament. Culmea e că tocmai dinaintea unei alte campanii pentru Parlament, cineva – persoană foarte târziu bine intenţionată, poate că rămasă neplătită, poate că rău strânsă cu uşa – a adus la cunoştinţa autorităţilor cazul, să se facă justiţie, lumină şi să avem ce bârfi o vreme. Altfel, metodele (şi prima, şi ultima, dar nu cea din urmă!) sunt vechi, poveştile contemporane există, doar că rarisime sunt cele dovedite. Intrăm în campanie, domnilor, ciripiţi acum ce e de ciripit! Dacă nu, la următoarele alegeri ori, mai curând, la următoarele strângeri cu uşa. Nu-i aşa că aşa se face?!