Celebrul actor şi regizor Mel Gibson, aflat în ultimii ani într-un con de umbră la Hollywood din cauza unor remarci antisemite pe care le-a făcut după ce a fost oprit de poliţie în timp ce conducea în stare de ebrietate, a susţinut duminică o conferinţă de presă cu ocazia prezentării ultimului său film, „Hacksaw Ridge”, la Festivalul Internaţional de la Veneţia, şi a recunoscut că în ultima perioadă relaţia sa cu Hollywoodul este definită de un singur cuvânt: „supravieţuire”, conform publicaţiei Variety. Filmul „Hacksaw Ridge”, o dramă de război cu un puternic mesaj pacifist, a fost prezentat duminică seară la Veneţia şi marchează revenirea lui Mel Gibson în scaunul de regizor, după o pauză de zece ani.
În aceeaşi conferinţă de presă, Mel Gibson, 60 de ani, a fost întrebat dacă nu consideră că a fost mai bun, atât ca actor, cât şi ca regizor, atunci când era mai tânăr. „Cred că atunci când eram tânăr eram mai bun la interpretarea rolurilor de tineri”, a răspuns el cu umor, adăugând că, odată cu trecerea timpului, a ajuns să i se pară totul mai uşor. „Cheia pentru orice talent ai avea sau pentru orice ai face este relaxarea. Cu vârsta ajungi să te plictiseşti, aşa că trebuie să te relaxezi”, a mai susţinut el.




























Comentarii