Cântăreaţa Lady Gaga şi actorul Bradley Cooper s-au aflat în Malibu în acest week-end. Nu este prima dată când cele două vedete se afişează împreună în public. Prima dată a fost în luna mai, când au fost văzuţi plimbându-se cu motocicleta. Acum se aflau la cumpărături la Vintage Grocers, în Malibu, relatează online ziarul spaniol ABC. Zâmbitori, îmbrăcaţi informal şi purtând ochelari de soare, cei doi artişti au plecat împreună într-o maşină clasică Ford Bronco. Vedeta pop şi starul hollywoodian lucrează împreună la noua superproducţie „A star is born”, prin urmare, iubita actorului, Irina Shayk, nu are de ce să fie îngrijorată.
Lady Gaga, în vârstă de 30 de ani, va fi protagonista noii versiuni a filmului „A star is born”, care va marca şi debutul ca regizor al lui Bradley Cooper. Povestea unei tinere cântăreţe ce devine vedetă în timp ce partenerul celebru îşi pierde popularitatea a fost ecranizată de mai multe ori.




























Comentarii