Suceava

4.000 lei este preţul reabilitării termice cu fonduri europene a unui apartament

> Lucrările includ schimbarea ferestrelor, izolarea cu polistiren a zidurilor, izolarea ţevilor de la subsol şi a celor de pe casa scării, cât şi a planşeului şi acoperişului

Municipiul Suceava poate accesa finanţarea europeană pentru reabilitarea termică a clădirilor de locuinţe, a anunţat, într-o conferinţă de presă, viceprimarul Lucian Harşovschi. Însă, potrivit lui, până în momentul de faţă, din partea proprietarilor de apartamente a venit doar o singură solicitare, în derulare fiind licitaţia pentru întocmirea documentaţiei tehnice şi cererii de finanţare. Dezinteresul sucevenilor este explicat de Harşovschi prin aceea că ei nu realizează îndeajuns de bine beneficiile reabilitării cu bani nerambursabili de la Uniunea Europeană, în comparaţie cu cea făcută pe cont propriu.

5227„Trebuie spus clar ce însemnă reabilitarea termică, deoarece apare o reticenţă a celor interesaţi. Este vorba într-adevăr despre o contribuţie de 25%, care reprezintă, în medie, aproximativ 4.000 de lei, dar lucrările includ schimbarea ferestrelor, izolarea cu polistiren a zidurilor, izolarea ţevilor de la subsol şi a celor de pe casa scării, cât şi a planşeului şi acoperişului. Costurile sunt poate mai mari decât la un simplu polistiren aplicat pe pereţi, aşa cum fac mulţi proprietari, însă eficienţa energetică este mult mai ridicată, iar la sfârşit se acordă şi acel certificat de energetic” a explicat viceprimarul.

În şedinţa ordinară a lunii iunie, Consiliul Local a aprobat o hotărâre prin care, de la bugetul municipiului Suceava, suma de 150.000 de lei este destinată realizării documentaţiei tehnico-economice necesare atragerii finanţării europene nerambursabile în vederea efectuării lucrărilor de creştere a eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe. „Din fonduri europene se asigură 60% din valoarea lucrărilor, 25% este partea asociaţiilor de proprietari, iar 15% se acordă de la Primărie. Asociaţiile, blocurile sau scările de bloc trebuie să se asocieze şi să facă un proiect de minim 100.000 de euro” precizează viceprimarul Lucian Harşovschi.

Fiecare dintre cele şase judeţe ale Regiunii de Dezvoltare Nord-Est are la dispoziţie în jur de 8 milioane de euro, însă, până în momentul de faţă, sumele cu pricina sunt subsolicitate.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI